Calendar ortodox 4 decembrie 2021. Ce să nu faci sub nicio formă de Sfânta Varvara

0

Sărbătoare mare la 4 decembrie 2021, conform calendarului ortodox. Este sărbătorită astăzi Sfânta Varvara, ucisă de tatăl său. Este o sărbătoare extrem de importantă, cu ocazia căreia trebuie să ținem cont de mai multe tradiții și obiceiuri.

Sfânta Varvara, 4 decembrie

Sfânta Varvara (Sfânta Mare Muceniță Varvara) este sărbătorită de creștinii catolici și de cei ortodocși în data de 4 decembrie. În calendarul ortodox, sărbătoarea este marcată cu cruce neagră și are o însemnătate aparte pentru credincioși.

Sfânta Varvara a trăit în timpul împăratului Maximian și era o femeie extrem de frumoasă, cum nu mai exista atunci. Din cauza frumuseţii sale trupeşti, este închisă într-un turn, de tatăl său Dioscor. Acest tată păgân considera că poporul nu este vrednic să vadă frumuseţea fiicei sale, motiv pentru care a izolat-o de toți ceilalți.

Într-una din zile, tatăl său a poruncit ca la o baie din palatul său să se facă două ferestre, însă tânăra a avut cu totul altă idee. Sfânta Varvara i-a rugat pe lucrători să facă trei, în numele Sfintei Treimi. Ea a refuzat să se închine la idoli, motiv pentru care a fost ucisă de propriul ei tată cu o sabie.

Tradiții Sfânta Varvara

Se spune desore Sfânta Muceniţă Varvara că este protectoarea matematicienilor, minerilor şi tuturor celor ce lucrează cu explozibil. Roagă-te la marea Sfântă dacă te numeri printre cei vizați și ai nevoie de sprijinul acestei Sfinte mari.

În credinţa populară, se crede că Sfânta Varvara este şi protectoarea copiilor, pe care îi apără de boli, în special de pojar. Dacă ziua de 4 decembrie este cinstită așa cum trebuie, mai ales de mamele cu copii, aceștia vor fi protejați.

În folclorul bulgar, Sfânta Varvara este sora Sfântului Sava, care este cinstit a doua zi, pe 5 decembrie, şi a Sfântului Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie.

Pe 4 decembrie, femeile nu au voie să coasă, să toarcă sau să spele. De asemenea, astăzi nu trebuie să se mănânce dovleac, porumb copt sau fasole. Se gătește de post, având în vedere că ne aflăm în Postul de Crăciun.