Buni Ioana din Poienile Izei a împlinit 100 de ani. A fost la doctor doar o singură dată toată viaţa

eduard

A trecut prin războaie şi foamete, dar a mers mai departe, iar la un secol de viaţă, a rămas la fel de optimistă. Povestea ei.

La începutul lunii trecute, Ioana Boroica din Poienile Izei a împlinit 100 de ani. O vârstă onorabilă, la care puțini oameni reușesc să ajungă. „Oamenii de acum au traiul mai bun şi sunt mai slabi, eu am fost sănătoasă mereu. Am mâncat pâne de mălai, cartofi, fasole, am mâncat harbuz. Acum e traiul mai bun, mănâncă bine şi beau bine, dar au şi boli mai multe”, spune Ioana Boroica.

„Eu aş vre ca şi ăştia tineri să ajungă la adânci bătreneţi şi să nu răbde cât am răbdat eu. O fo greu de tătul tătului. Noi n-am avut nimică, a trebuit a munci, dar ne-o rânduit Dumnezeu o familie bună. Dăie Dumnezeu la toată lumea numa bine”, spune Buni Ioana.

Administrația locală i-a înmânat atunci o diplomă aniversară, dar și alte mici surprize. „Toți cei care o cunoaștem pe “Buna din deal” ne gândim la ea cu respect și admirație, motivați de faptul că poartă pe umeri corola celor 100 ani.

Am ascultat povești incredibile din timpul vieții, am primit povețe și ne-am bucurat împreună alături de cea mai în vârstă localnică din comuna noastră.

Noi ne bucurăm că i-a dat Dumnezeu acești frumoși ani ca să fie lângă familie și lângă noi și cu recunoștință îi dorim: La mulți ani, cu sănătate și să avem ocazia să o sărbătorim și în următorii ani!” – a transmis primarul Mirela-Lăcrimioara Bîrlea.

Buni Ioana nu a avut o viața ușoară. A trecut prin multe (război, foamete ș.a.), însă de fiecare dată a mers mai departe cu ajutorul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, până la această vârstă a fost doar o singură dată la doctor, potrivit directmm.ro.

Zilele trecute, tânărul Denis Năsui – inițiator al proiectului „Cu Denis prin Maramureș” – i-a făcut maramureșencei o vizită și i-a ascultat povestea. Am vizionat materialul realizat de tânăr și am rămas suprinși. Chiar și la aceasta vârstă, mătușa Ioana se ține și arată foarte bine. Mai mult, emană multă bunătate, simplitate, credință. Iar noi, indiferent de vârstă, ar trebuie să o luăm drept model.

Ioana Boroica din Poienile Izei a împlinit un secol de viață la începutul lunii trecute. Un suflet plin de recunoștință, bunătate și optimism, asta prezintă Buni Ioana care nu a avut o viață ușoară, trecând prin perioade de război și foamete, dar credința sa în Dumnezeu a ajutat-o să meargă mai departe. Mai precizăm că până la această vârstă a fost doar o singură dată la doctor.

Lasă un comentariu