Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat miercuri că persoanele fizice vor avea la dispoziție o nouă perioadă de înscriere în Programul Rabla Auto 2025. „Reamintim că începând de mâine, 6 noiembrie 2025, ora 10:00, și până la 15 decembrie 2025, ora 23:59 (sau până la epuizarea fondurilor disponibile), persoanele fizice se pot înscrie în aplicația informatică în cadrul Programului Rabla Auto 2025”, a precizat AFM.
Măsura vine ca răspuns la interesul crescut pentru achiziția de autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, motociclete și mașini hibrid. În acest context, AFM a decis să suplimenteze fondurile pentru această categorie cu 45 de milioane de lei, sumă transferată de la bugetul destinat autovehiculelor electrice.
În paralel, înscrierile pentru achiziționarea de autovehicule electrice rămân deschise, însă în limita noului buget disponibil, care a fost diminuat.
Fondurile inițiale pentru mașinile cu combustie internă, motociclete și hibride, parte din bugetul total de 200 de milioane de lei al programului, s-au epuizat extrem de rapid, în data de 30 septembrie 2025, în doar 13 minute de la lansarea sesiunii.
Valorile ecotichetelor din programul Rabla Auto pentru persoane fizice sunt de 18.500 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen și de 15.000 de lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică. Pentru un autovehicul hibrid se acordă 12.000 de lei, iar pentru unul cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau o motocicletă, ecotichetul este de 10.000 de lei.