Noua lege a pensiilor, adoptată recent, vizează eliminarea inechităților din sistemul public prin introducerea unei formule de calcul modernizate, menite să asigure pensii echitabile și o creștere anuală corelată cu rata inflației. De la 1 ianuarie 2024, pensiile au fost majorate cu 13,8% pentru toți pensionarii, iar legislația garantează că nicio pensie nu va fi redusă.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit detalii privind procesul de recalculare a pensiilor pentru persoanele cu peste 25 de ani de vechime în muncă. Aceasta a explicat că atât contribuția salarială, cât și numărul de ani de muncă sunt elemente esențiale în determinarea sumelor suplimentare pe care pensionarii le vor primi în următoarele luni.
„Principalul scop al reformei pensiilor este să asigure echitatea în sistemul public de pensii. Cu alte cuvinte, pentru contribuții identice, veniturile pe care s-au plătit contribuțiile sociale și perioadele de cotizare similare, pensionarii trebuie să primească aceleași pensii.
Astfel, se elimină discrepanțele actuale în care pensiile variază în funcție de anul ieșirii la pensie, legislația aplicată sau genul pensionarului. Noua lege garantează și un mecanism de creștere a pensiilor pe termen lung, într-un mod sustenabil,” a declarat ministrul Muncii.
Legea păstrează contribuția ca element fundamental în calculul pensiilor, alături de vechimea în muncă. Astfel, punctele de contribuție, calculate în funcție de sumele plătite din salarii, și punctele de stabilitate, acordate pentru vechimea de peste 25 de ani, recompensează efortul și angajamentul pe termen lung al angajaților.
De asemenea, sunt introduse puncte de necontribuție, care se acordă pentru perioadele petrecute în armată, în șomaj sau în timpul studiilor universitare, promovând astfel educația și stabilitatea în câmpul muncii.
Ministrul Simona Bucura Oprescu a subliniat că noua formulă de calcul va aduce echitate și un tratament corect pentru toți pensionarii cu vechime de peste 25 de ani, contribuind la sustenabilitatea și echilibrul sistemului public de pensii din România.