Un accident rutier grav s-a produs pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna. Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Vințu de Jos și-a pierdut viața după ce a fost implicat într-un eveniment rutier cu motocicleta, conform informațiilor publicate de Radio Impuls.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, tragedia s-a petrecut duminică, 30 august, în jurul ora 11.20. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au fost sesizați prin sistemul unic 112 cu privire la producerea accidentului. În urma impactului, motociclistul a fost găsit în stare gravă. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.
Tânărul decedat se numea Denis Morea și era pasionat de motociclete. Acesta făcea parte din echipa de fotbal Spicul Daia Română. El evoluase în prima etapă a sezonului și se aflase în lot timp de trei sezoane.
Vestea morții a provocat o puternică reacție în comunitatea sportivă din Alba. Clubul de fotbal a transmis un mesaj public de condoleanțe.
Echipa de fotbal a publicat un mesaj în urma tragediei, exprimându-și regretul profund pentru pierderea jucătorului:
„Cu profundă tristețe și durere în suflet, clubul nostru anunță trecerea în neființă a jucătorului nostru, Denis Morea, în urma unui tragic accident rutier de motocicletă, petrecut în această dimineață. Suntem profund îndurerați de această pierdere și transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei și celor dragi lui Denis. În aceste momente cumplite, gândurile și inimile noastre sunt alături de familia lui. Clubul va fi alături de ei și îi va sprijini în aceste clipe atât de grele. Denis va rămâne mereu în inimile noastre și în memoria clubului.”
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Oamenii legii efectuează verificări într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.