Blestemul unei femei din județul Vaslui, care și-a pierdut toți fiii. Unul a fost omorât, altul și-a pus capăt zilelor, iar ultimul e la închisoare. Soțul i-a ucis tatăl, acum 31 de ani

0

O femeie din Vaslui este la pământ din toate punctele de vedere, după ce a rămas fără cei trei copii pe care i-a adus pe lume. Unul a fost omorât, altul și-a pus capăt zilelor, iar ultimul e la închisoare.

Cristian, Mihai și Adrian, fiii bătrânei, au dispărut pe rând de lângă ea. Femeia este, pur și simplu, distrusă pentru că a rămas fără niciun sprijin, potrivit vremeanoua.ro. Unul dintre băieți a fost ucis chiar de unul dintre frați, care acum se află la închisoare, iar al treilea s-a sinucis.

Mai dureros este că tatăl celor trei băieți a stat ani buni după gratii, după ce și-a omorât socrul, pe tatăl femeii rămase azi singură, în urmă cu 31 de ani.

“Cristian, cel care a murit, era mai muncitor decât celălalt, doar că atunci când consuma alcool, mai începea să înjure, să se certe între ei, o mai fugăreau și pe mama lor, când nu le dădea ban. Nu au avut o viață ușoară.

Tatăl lor l-a omorât pe socrul lui, adică bunicul copiilor. S-a dus la pușcărie, a stat vreo 13-14 ani, soția l-a vizitat, îi ducea pachete. Când a ieșit de acolo l-au primit acasă, dar a început să bea și să facă scandal. Băieții i-au zis să se potolească sau să plece. Și-a mutat la Ferești, de unde era el”, a povestit unul dintre vecinii familiei Ciobanu.

Tragedie într-o familie din județul Vaslui. Bătrâna se pregătește să-și mai îngroape un fiu
În prezent, femeia se pregătește să-și mai îngroape un băiat. Adrian s-a dus în pământ în urmă cu patru ani, după ce s-a sinucis în Italia din cauza faptului că soția, rămasă în România, îl înșela și plănuia să divorțeze de el.

Acum l-a pierdut și pe Cristi, care a fost ucis de Mihai. La fel ca tatăl lui, cel din urmă va ajunge la închisoare.

“Cine știe pe unde o fi pierdut portofelul, i-o fi căzut pe drum și dacă l-a găsit vreun copil, l-o fi luat. Mihai a crezut că i-a luat banii Cristi și s-au luat la ceartă. Eu nu eram acasă, că dacă eram, poate nu se întâmpla ce s-a întâmplat”, a spus mama celor doi frați.

Mihai a venit acasă, săptămâna trecută, în stare de ebrietate. Într-un final, după ce a căzut lângă gard, a ajuns în cameră unde s-a culcat. Însă, a doua zi, a făcut scandal după ce a realizat că-i lipsește portofelul în care avea 180 de lei.

Și-a lovit violent fratele, pe Cristi, pe care l-a acuzat de furt. Ambulanța a sosit rapid la fața locului, dar bărbatul intrase deja în comă. Și-a dat ultima suflare la spital, la începutul săptămânii. Mihai, cel care a pornit scandalul, a fost arestat preventiv și îl așteaptă ani grei de închisoare.

În prezent, bătrâna din Văleni, județul Vaslui, nu înțelege motivul pentru care toți bărbații din viața ei au plecat, pe rând, de lângă ea. scrie gandul.ro