Bianca Censori, acoperită din cap până în picioare cu blană, pe străzile din Los Angeles. Cum s-a…

eduard

Soția lui Kanye West, Bianca Censori, a fost văzută acoperită din cap până în picioare într-o ținută din blană, cu model animal print, în timp ce ea și soțul ei se îndreptau către o ședință foto.

Bianca, în vârstă de 29 de ani, a fost surprinsă de paparazzi în Los Angeles marți, 23 ianuarie. Modelul, care este cunoscut pentru că poartă ținute neobișnuite a optat acum o haină supradimensionată cu imprimeu de leopard și o pălărie uriașă, asortată.

Bianca Censori, din nou în centrul atenției cu ținuta sa
Nu este clar ce avea pe sub haină, dar și-a accesorizat ținuta cu o pereche de pantofii stiletto negri. Haina și pălăria fac parte din noua colecție Bluemarble’s FW24.

La rândul său, Kanye, în vârstă de 46 de ani, a optat pentru ținuta sa tipică, complet neagră, formată din blugi, un tricou și pantofi sport pentru vreme rece. Cuplul s-a îndreptat către o ședință foto pentru Blue Marble, un brand francez de îmbrăcăminte pentru bărbați. Kanye a invitat paparazzi în studio pentru a-i vedea soția lucrând.

În ultima vreme, rapperul și-a umplut feedul de Instagram cu fotografii ale soției sale, cu care s-a căsătorit în decembrie 2022, la scurt timp după ce divorțul său de Kim Kardashian a fost finalizat. Multe dintre postări au primit reacții din partea internauților, din cauza ținutelor mult prea sumare ale Biancăi, despre care se spune că ar fi alese de Kanye.

Într-o fotografie împărtășită pe 20 ianuarie, Bianca stătea la o tejghea de bucătărie purtând doar un body cu tanga, o mască din piele din latex și cizme asortate.

„Se pare că ea este animalul lui de companie”
„Se pare că ea este animalul lui de companie”, a comentat cineva în dreptul postării. „Cine o va salva pe această femeie de Kanye. Și cine îl va salva pe Kanye de el însuși?”– a scris alt internaut.

Într-o altă postare care ulterior a fost ștearsă, Kanye i-a transmis un mesaj Biancăi de ziua ei.

„La mulți ani celei mai frumoase muze, artist talentat, cu master în arhitectură, cu 140 IQ, care mă iubește în fiecare zi, când jumătate din lume mi-a întors spatele. Și celei mai uimitoare mame vitrege pentru copiii noștri. Te iubesc atât de mult, mulțumesc că ai împărtășit viața cu mine!”, a scris el în dreptul unei fotografii în care ea stă pe o canapea într-un tricou supradimensionat și colanți din plasă.

Se spune adesea că Bianca ar fi pusă de Kanye să poarte fel de fel de ținute ridicule.

„Kanye are un set de reguli pentru Bianca. Lista include să nu vorbească niciodată și să poarte ceea ce vrea el să poarte. Este de asemenea obligată să mănânce anumite alimente și să meargă la sală, deși Kanye nu face acest lucru. Toată lumea este extrem de îngrijorată. Ea nu este așa. Este o persoană incredibil de deschisă și plină de viață, care niciodată nu și-ar fi ținut gura închisă” – a declarat o sursă apropiată Biancăi, pentru DailyMail.

Kanye West și Kim Kardashian au depus actele de divorț la începutul lui 2021. Perechea s-a separat după un mariaj de 6 ani și o relație de 8 ani. Împreună au patru copii, două fiice și doi fii, North și Chicago, și, respectiv, Saint și Psalm.

Lasă un comentariu