Bătaie cruntă în noaptea de Revelion la Cluj! Un adolescent a ajuns la spital cu craniul zdrobit în timp ce aștepta taxiul

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost victima unei agresiuni extrem de violente pe o stradă din Cluj-Napoca, chiar în noaptea de Revelion. Tânărul a fost atacat în timp ce aștepta un taxi după o petrecere, iar în prezent este internat în spital cu răni grave, conform informațiilor publicate de Ziar Obiectiv.

Familia victimei susține că atacul a fost unul neprovocat, băiatul fiind lovit subit de o persoană pe care nu o cunoștea. În urma loviturilor primite, minorul a suferit multiple fracturi craniene și urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale complicate în cursul săptămânii viitoare.

Mama adolescentului a oferit detalii despre momentele de groază prin care a trecut fiul său imediat după petrecerea de Anul Nou. „In noaptea de 1 ianuarie, după Revelion, băiatul meu a ieșit după petrecere unde a fost împreună cu mai multi prieteni si așteptând taxiul a venit cineva, a observat cu coada ochiului ca se apropie câteva persoane. Pe unul l-a recunoscut. Se aștepta sa-l felicite de Anul Nou, dar a încasat doi pumni. Posibil si cu un obiect contondent. A avut hemoragie nazala, nu s-a oprit timp de 30 de minute. Tatal lui l-a dus la Urgenta”, a declarat femeia, potrivit Realitatea.net.

Părinții băiatului au depus deja o plângere la poliție, însă își exprimă nemulțumirea față de modul în care decurge ancheta. Deși mama victimei afirmă că agresorul a fost identificat, aceasta acuză autoritățile că nu au luat încă nicio măsură legală sau preventivă împotriva individului care i-a provocat fiului său leziuni atât de grave.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro