Patru bărbați au fost înjunghiați în plină zi de o femeie, în centrul Londrei, într-o zonă foarte populară plină de restaurante și terase. Atacul a avut loc ieri după-amiază în cartierul Covent Garden, iar atacatoarea și-ar fi ales victimele la întâmplare, scrie Observator News.
Polițiștii au reușit să o oprească pe femeia de 47 de ani, care a fost pusă la pământ și încătușată. Un martor a povestit momentul intervenției autorităților. „Am auzit nişte ţipete, aşa că am scos capul pe uşă. Am văzut doi poliţişti care stăteau cu armele cu electroşocuri îndreptate spre ea. Femeia ţinea în mână un obiect mic ascuţit şi, cred, o ţigară electronică. Refuza să le arunce”, a declarat martorul Sarah Calcraft.
Un manager de restaurant a relatat cum s-a desfășurat agresiunea din zonă. „A început dintr-o dată să înjunghie persoane cu o foarfecă. Asta e tot. E tot ce ştiu. O ştim foarte bine (pe femeie- n.r.). Merge de colo-colo, desculţă”, a declarat Arjan Gjorga.
Victimele atacului au vârstele de 34, 39, 42 și 52 de ani, potrivit Scotland Yard. Toți cei patru bărbați au fost transportați de urgență la spital și se află în afara oricărui pericol.
Primele informații apărute în presa britanică arată că suspecta ar putea avea origini românești și ar trăi pe străzi. Un bărbat care locuiește la centrul pentru persoane fără adăpost St Mungo’s susține că o cunoștea pe femeie și că aceasta locuia în același adăpost.
„O cunosc din adăpost, este româncă. Astăzi a consumat o cantitate mare de crack înainte să iasă și să înjunghie oamenii”, ar fi spus acesta, citat de DailyMail.
Autoritățile iau în calcul posibilitatea ca femeia să aibă și posibile probleme psihice. Până în prezent, însă, autoritățile nu au confirmat oficial aceste detalii.