Aspirina din Las Fierbinţi şi-a dezvăluit marea durere: “Va fi regretul vieţii mele”

0

Mirela Oprișor (48 de ani), cunoscută drept Aspirina din serialul Pro TV „Las Fierbinți”, a dezvăluit care este marea ei durere. Actrița a vorbit, în cadrul unui interviu, despre câteva aspecte din viața personală.

Vedeta este foarte discretă în ceea ce privește viața sa privată. Îîndrăgita actriță a acceptat să vorbească despre cel mai mare regret al ei.

Actrița Mirela Oprișor este căsătorită cu Mimi Brănescu, scenaristul serialului de comedie de la Pro TV. Cei doi au împreună o fiică.

Aspirina din Las Fierbinți a dezvăluit care este marea ei durere. Ce regrete are Mirela Oprișor

Mirela Oprișor sau Aspirina din „Las Fierbinți” a povestit într-un interviu care este marea ei durere.

Actrița de teatru, televiziune și film este căsătorită de ani buni cu scenaristul Mimi Brănescu. Cei doi nu sunt doar soț și soție, ci și colegi de platou. Partenerul de viață al actriței este cel care scrie replicile din serial.

Cei doi au împreună o fiică, Ana Brănescu, în vârstă de 14 ani. Mirela Oprișor este mândră de fata ei, însă regretă că nu a făcut mai mulți copii întrucât acest lucru nu a fost posibil.

Artistei i-ar fi plăcut să aibă o familie mai mare, dar se bucură de viața alături de soțul și fiica ei.

„Din păcate, acesta va fi regretul vieții mele, că nu am făcut mai mulți copii și nu i-am făcut pentru că nu i-am vrut, ci pentru că nu s-a mai putut. Probabil din această cauză există această frustrare, dar cred că făceam față cu brio și la trei-patru copii.

Mi-ar fi plăcut să avem o familie mai mare, dar asta a fost, eu mă bucur enorm de acest copil. A fost un dar pentru noi de la Dumnezeu și mă bucur enorm că o am, Ana e viața mea!”, a declarat Mirela Oprișor pentru revista Psychologies, în urmă cu câțiva ani.

Mirela Oprișor a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (UNATC) în anul 2000, la clasa profesorului Florin Zamfirescu.

Este și actriță la Teatrul de Comedie din București. A jucat în mai multe piese, printre care „A douăsprezecea noapte”, „Chirița of Bârzoieni” sau „Delir în doi”.

În anul 2011 a primit  Gopo pentru cea mai bună actriță pentru rolul Adrianei Hanganu din filmul „Marți, după Crăciun” (2011).