Anunt pentru toti angajatii! Ce BONUS ar putea primi daca se vaccineaza!

0

Campania de vaccinare împotriva noului coronavirus a început deja în România. Iniţial au fost imunizate cadrele medicale. Urmează să se ajungă şi la populaţia generală, care nu prezintă factori accentuaţi de risc, la sfârsitul lunii februarie sau începutul lunii martie, potrivit coordonatorului campaniei de imunizare pe teritoriul României, Valeriu Gheorghiţa. Românii au rămas, însă sceptici cu privire la vaccin. Astfel se caută soluţii pentru a-i încuraja să se imunizeze.

Tichete cadou pentru cei vaccinaţi?
Ministerul Sănătăţii a pus la dispoziţia populaţiei informații despre vaccinare, beneficiile sale și reacțiile adverse posibile, însă există încă dubii în spaţiul public. Experții avertizează că este nevoie de un minim de 80% de persoane vaccinate pentru a scăpa de epidemie pe teritoriul ţării.

CEO-ul Terapia Cluj, Dragoş Damian, a propus o strategie de premierea a angajaților care se vaccinează, ca să încurajeze reîntoarcere la normal cât mai devreme. Ar fi vorba despre tichete cadou, deductibile integral din impozite, prin hotarâre de guvern. Propunerea a stârnit reacții împărţite în mediul online.
Propunerea include și ideea ca aceste tichete, de 50 de lei, să nu fie nici o sumă exagerată și nici derizorie, scrie el în Ziarul Financiar.

Puterea exemplului, altă strategie de convingere
Ministerul Sănătăţii a apelat şi la puterea exemplului pentru a mobiliza populaţia. Simona Halep și-a anunțat fanii că a fost infectată cu coronavirus, la finalul anului trecut. Ea a precizat,că nu a avut simptome grave şi a reuşit să treacă ușor peste acea perioadă. Acum, a declarată că este pregătită să se vaccineze atunci când îi va veni rândul.
Ea a declarat că vrea să se vaccineze, pentru ca viața să revină la normal pentru noi toţi, iar reprezentanții ministerului Sănătății au sfătuit populaţia să îi urmeze exemplul.

„Da, sigur o să mă vaccinez când o să fie posibil, fiindcă vreau să se termine odată cu această pandemie”, a spus Simona.