Ultimate magazine theme for WordPress.

Anca Serea, poză emoționantă cu bebelușul în salonul maternității: “Mulțumesc, Doamne”

0 1.714

Aflată în ultimul trimestru de sarcină, Anca Serea a împărtășit apropiaților și fanilor o poză emoționantă cu fiul cel mic pe care îl are cu soțul ei, Adrian Sînă. În imaginea care a fost însoțită de gânduri pozitive, vedeta apare în brațe cu Moise pe vremea când era bebeluș. Internauții au compleșit-o pe soția artistului cu comentariile.

Anca Serea, poză emoționantă cu bebelușul în salonul maternității

A fost sărbătoare în familia Ancăi Serea și a partenerului ei de viață – cel mai mic moștenitor al cuplului a împlinit trei anișori, iar diva a transmis un mesaj incredibil de ziua lui Moise. Rândurile scrise de fosta prezentatoare au fost însoțite de o fotografie realizată în salonul maternității în care l-a născut pe cel mai mic băiețel al ei.


APRECIAZA ARTICOLUL !

“Mama și pruncul ei acum fix 3 ani, după un travaliu intens, dar cu minunea în brațe! Te iubesc, Moise! Mulțumesc, Doamne! ?”, a scris Anca Serea pe pagina ei oficială de Facebook.

Pentru câteva secunde, unii dintre susținătorii vedetei au crezut că ea a născut-o, de fapt, pe fetița pe care o poartă în pântece, însă, această ideea s-a spulberat când au citit postarea sa. “La mulți ani, Moise, La mulți ani, mămico!”, “O, Doamne, să aveți sănătate să puteți avea grijă de copiii! Un suflet mare sunteți frumoasă doamnă!!!?”, “Ești minunată!! La mulți ani fericiț, Moise!!!”, “Multă sănătate vă doresc”, “La mulți ani Moise!!!????Sanatate tuturor!!!???” sunt cinci dintre comentariile lăsate de fani.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata