Ana Geoană, imagini spectaculoase de la nunta artistocratică din Veneția! Fiica lui Mircea Geoană a purta

eduard

A fost o petrecere ca-n filme pentru fiica lui Mircea Geoană, părinții ei, dar și pentru cel care i-a devenit soț și familia acestuia, una extrem de înstărită din SUA, cu origini poloneze.

Acum soție cu acte în regulă, fiica secretarului general adjunct al NATO a arătat în sfârșit lumii petrecerea la care mulți doar au visat să ajungă.

Rochia de mireasă, de o simplitate delicată
Alături de fotografiile pe care le-a postat pe Instagram, fiica secretarului general adjunct al NATO a scris și un mesaj simplu, scurt, așa cum îi stă bine fiicei unui demnitar: „August 27, 2023”. Un mesaj sec, care nu reușește să cuprindă emoțiile trăite de cele două familii care s-au înrudit, dar mai ales pe ale mirilor.

În imaginile postate de Ana Geoană sunt surprinse momente cheie ale petrecerii, de la dansul mirilor până la dansul miresei cu tatăl ei, Mircea Geoană.

Rochia de mireasă a fost una simplă, albă, pe lângă corp, de tip sirenă, dar cu detalii fine și mănuși transparente. Simplitate la superlativ, accesorizată cu o tiara delicată.

Nici mirele nu a fost mai prejos! Soțul Anei Geoană a ales un costum spectaculos, cu cămașă și sacou alb, papion negri și o pereche de pantaloni de stofă, tot negri.

Deși nunta s-a desfășurat în interior, într-o sală de evenimente spectaculoasă, mare parte dintre fotografii au fost realizate afară, în natură, într-un cadru întunecat, dar iluminat feeric.

Dana Budeanu, despre nunta Anei Geoană
Despre nunta din 27 august, Dana Budeanu spunea în stil caracteristic: „Bă, m-a uns pe suflet! Vreau să spun ceva de nunta Anei Geoană. Sper că a fost 5 milioane, că așa se fac nunțile.

Mi se umple sufletul de bucurie, a dat în ficat la tot orașul, nu știi ce a fost pe toți parveniții! Sunau pe acolo să întrebe ce se mănâncă, cine mai e. Toți parveniții care cică sunt în topul Capital, cu sute de milioane, dar au făcut nuntă de o sută de mii, din care rochia a fost 10.000. A plătit familia mirelui.

Eu vă spun, sunt copți toți ăștia de prin Herăstrau. A fost nuntă de trei zile și trei nopți, cum visează toate nevestele și fiicele voastre. După nunta asta nu mai au ce face. Întru bucuria mea, au dat cel mai mare ficat la toată România. Pai stătea Geaonă pe la Veneția, dacă era vreun pericol?”.

O dovadă în plus a faptului că ceea ce spunea Dana Budeanu era cât s epoate de adevărat e faptul că, conform Cancan.ro, invitații, veniți din toată lumea, au fost cazați la Hotel Cipriani, un simbol al luxului și al eleganței.

Asta s-a văzut și din postările Andreei Esca, pentru că știrista a ținut un fel de jurnal al celor trei zile de distracție, etalându-și ținutele alese pentru această ocazie specială.

Totul despre familia din America a lui Garrett Cayton, ginerele lui Mircea Geoană
Ana Geoană a intrat într-o familie respectabilă din SUA. Soțul ei, Garrett Cayton, este nepotul unui milionar american de origine poloneză, Jona Goldrich (1927 – 2016), investitor în real estate și dezvoltator imobiliar. Jona Goldrich a avut două fete, pe Melinda Goldrich și pe Andrea Goldrich Cayton (mama lui Garrett).

Tatăl lui Garrett, socrul Anei Geoană și totodată cuscrul lui Mircea Geoană, este Barry Cayton, antreprenor și proprietar al companiei Audio Command Systems. În 2019, mama și mătușa lui Garrett Cayton au donat 10 milioane de dolari pentru a înființa Jona Goldrich Center pentru pacienții cu Alzheimer, în cadrul departamentului de neurologie a Institului Cedars Sinai din Los Angeles, se arată pe site-ul oficial al instituției.

Mircea Geoană este în prezent adjunct al secretarului general al NATO. A fost președintele Senatului în perioada 2008-2011, președinte PSD (2005-2010) și ministru de Externe în Guvernul Năstase.

Ana Geoană și alesul ei s-a căsătorit la un an de la logodna pe care a sărbătorit-o în România, la Palatul Mogoșoaia. În luna martie a anului trecut, Ana Geoană a fost cerută în căsătorie de iubitul american, Garrett Cayton.

Petrecerea de logodnă a fost una de o eleganță aristocratică, la care invitații americani s-au arătat impresionați de sarmale și bulz.

Cu ce se ocupă fiica lui Mircea Geoană în America
Ana Geoană este stabilită de câțiva ani la Los Angeles, acolo unde are o carieră de succes, ea fiind nutriționist și life coach. Și-a dus pasiunea pentru sport și un stil de viață sănătos la următorul nivel și și-a înființat propria afacere. Fiind la bază nutritionist, Ana Geoană a fondat proiectul de wellness Be_linea, unde oferă sfaturi pentru o viață sănătoasă.

Tânăra de 27 de ani a părăsit de ceva vreme România și a plecat în căutatea visului american, pe care se pare că l-a și găsit.

„I-am spus da omului visurilor mele. Garrett, nu pot exprima în cuvinte cât de mult te iubesc, dar promit că îmi voi petrece restul vieții arătându-ți”, a scris Ana pe contul său de Instagram la puțin timp după ce a fost cerută de soție.

Lasă un comentariu