AMENINȚARE. Încă un virus gripal cu „potențial de pandemie” a fost descoperit în China! Întreaga lume, pusă în fața unui nou pericol

0

Oamenii de știință din China au descoperit un nou virus gripal care are „potențial de pandemie” chiar dacă a fost detectat la porci. Se pare că virusul poate fi contractat și de oameni.

Cercetătorii sunt îngrijorați de faptul că virusul poate suferi rapid mutații astfel încât s-ar transmite mult mai ușor de la om la om și ar putea declanșa o nouă pandemie globală, relatează BBC.

Însă, deși nu este o „problemă imediată”, toate „indiciile” arată că are un grad de adaptabilitate la organismul uman foarte ridicat și trebuie monitorizat cu atenție.

De asemenea, având în vedere că este un nou virus, oamenii au o imunitatea foarte slabă sau nu au deloc în fața lui.

Specialiștii au scris în Proceedings of the National Academy of Sciences că ar trebui implementate măsuri de control în rândul porcilor, dar și de monitorizare a lucrătorilor din această industrie.

O nouă amenințare: Are potențial de pandemie!
Cercetătorii sunt foarte alertați în ceea ce privește un nou virus gripal chiar și acum când întreaga lumea se luptă cu pandemia de coronavirus.
Ultima pandemie de gripă care a acaparat lumea – gripa porcină din 2009 care a apărut în Mexic – a fost mai puțin letală decât se aștepta, mai ales datorită faptului că foarte mulți oameni mai în vârstă aveau deja o oarecare imunitate, o posibilă cauză fiind asemănarea virusului cu altele care au apărut de-a lungul timpului.

În prezent, cei care vor să se protejeze împotriva acestui virus (cel din 2009) – A/H1N1pdm09 – își pot face un vaccin anual.

Virusul descoperit în prezent în China se aseamănă parțial cu cel din 2009, dar are și mutații.

Până în prezent, nu reprezintă o amenințare pentru porci, însă profesorul Kin-Chow Chang și colegii săi care îl studiază susțin că trebuie monitorizat cu atenție.

Virusul – numit de către specialiști G4 EA H1N1 – poate crește și se poate multiplica în celulele umane care se găsesc la nivelul sistemului respirator.

De asemenea, aceștia au găsit dovezi care arată că noua infecția a început deja să îi afecteze pe cei care lucrează în industria cărnii de porc din China.

În plus, se pare că vaccinurile din prezent nu sunt eficiente împotriva acestui nou virus, deși pot fi adaptate dacă va fi nevoie.
„În prezent suntem preocupați de noul coronavirus și este normal. Însă nu trebuie să nu mai fim atenția la noii viruși care ar putea fi periculoși. Nu ar trebui să îl ignorăm”, atrage atenția profesorul Kin-Chow Chang, care lucrează la Universitatea Nottingham din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.