Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 26 septembrie, o avertizare cod portocaliu pentru intensificări ale vântului și vijelii.
Până la ora 15:00, rafalele de vânt pot atinge viteze cuprinse între 70 și 90 km/h în 20 de localități din județul Caraș-Severin, potrivit ANM.
Zonele vizate de această avertizare sunt: Berliște, Berzasca, Cărbunari, Ciclova Română, Ciuchici, Coronini, Forotic, Gârnic, Grădinari, Moldova Nouă, Naidăș, Oravița, Pojejena, Răcășdia, Sasca Montană, Sichevița, Socol, Ticvaniu Mare, Vărădia și Vrani.
Totodată, meteorologii au menținut un cod galben de vânt puternic pentru județul Caraș-Severin, valabil până sâmbătă după-amiază, 27 septembrie.
În acest interval, între 26 septembrie, ora 10:00, și 27 septembrie, ora 15:00, sunt prognozate intensificări ale vântului cu viteze de 55-70 km/h, iar în zona montană aferentă, rafalele pot ajunge la 80-90 km/h.