Temperaturi extreme se vor înregistra în următoarele zile în România, de la -2 grade în estul Transilvaniei până la valori ce pot ajunge la 40 de grade Celsius în ultima parte a lunii august. Meteorologii anunță o încălzire accentuată a vremii, cu temperaturi caniculare la finalul lunii.
Directorul Meteorologie Aplicată din cadrul ANM, Florinela Georgescu, a explicat pentru România TV că în vestul țării vor apărea episoade de instabilitate atmosferică spre sfârșitul săptămânii.
„Această dimineață a fost încă foarte rece, cu temperaturi în jur de -2 sau -1 grad în estul Transilvaniei. Totuși, veștile pentru zilele următoare sunt tot mai bune. Ne așteptăm ca maximele să depășească 30 de grade în estul țării, în zone precum Banat și Crișana, iar izolat și în Oltenia, pornind de la 22-24 de grade în nordul României”, a declarat Georgescu.
Și directoarea ANM, Elena Mateescu, a oferit detalii despre evoluția vremii: „Începând de joi, va avea loc o încălzire semnificativă în zonele de câmpie, care se va extinde și în regiuni deluroase. Maximele vor fi între 26 și 35 de grade. Ne așteptăm la un final de lună august cu temperaturi caniculare, iar până la sfârșitul lunii, cele mai ridicate valori – de până la 36 de grade – se vor înregistra în sud-vestul și estul Olteniei.”
Mateescu a precizat că, în următoarele zile, temperaturile nocturne vor crește, urmând să ajungă între 10 și 19 grade, cu excepția Depresiuniilor Transilvaniei unde pot fi în jur de 4 grade. Totodată, există o probabilitate ridicată de instabilitate atmosferică în vest, mai ales în Banat și Crișana, cu cantități de precipitații între 20 și 30 de litri pe metru pătrat.
Prognoza pentru perioada 25 august – 22 septembrie 2025 indică temperaturi peste media normală pentru această perioadă. În săptămâna 25 august – 1 septembrie, doar în sud-estul țării se vor înregistra temperaturi ușor mai scăzute.
În intervalul 1 – 8 septembrie, valorile termice vor fi din nou mai ridicate decât mediana pentru această perioadă, iar precipitațiile vor fi prezente, însă cu cantități ușor deficitare în regiunile sud-vestice.
Vremea va rămâne călduroasă și în săptămânile 8 – 15 septembrie și 15 – 22 septembrie, cu temperaturi peste normalul perioadei, în special în sud-vestul țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în prima săptămână, apoi vor reveni la valori normale în cea de-a doua săptămână, potrivit prognozei ANM.