Agitație în Guvern! Ludovic Orban vrea să împiedice mărirea pensiilor. Dispută între politicieni săptămâna aceasta

0

Se anunță o săptămână de foc pentru parlamentarii Partidului Național Liberal, cărora Ludovic Orban le-a trasat o sarcină cât se poate de clară: să împiedice prin orice mijloace adoptarea rectificării bugetare în forma în care a fost votată de social-democrați.

Aceștia încearcă astfel să forțeze Guvernul să majoreze pensiile cu 40%, cum prevede actul normativ în vigoare și să acorde profesorilor stimulente financiare pe toată perioada pandemiei, măsuri care, potrivit premierului, ar genera cheltuieli suplimentare de 6.5 % din PIB, riscând să ducă țara în pragul unui colaps economic.

Totodată, PSD vrea ca primăriile și birourile parlamentare să primească sume consistente după alegerile locale din 27 septembrie. Votul final în plenul reunit al Parlamentului ar urma să aibă loc marți sau, cel mai târziu, miercuri.

Ludovic Orban încearcă să împiedice adoptarea rectificării bugetare votate de PSD
„Nu sunt posibile aceste creşteri de cheltuieli. PSD, practic, a generat cheltuieli de 6,5% din PIB suplimentare şi, în acelaşi timp, a modificat şi plafonul maxim de îndatorare raportat la PIB, de la 44% la 40%.

Adică ce a făcut? A generat cheltuieli suplimentare şi a interzis posibilitatea obţinerii de finanţări pentru susţinerea acestor cheltuieli, adică a pus bazele unui faliment. Noi nu putem accepta ca PSD să îşi bată joc de ţara asta şi să conducă România spre nicăieri”, a declarat Ludovic Orban.

PSD insistă. Vrea ca pensiile să fie majorate cu 40%
Soluția propusă de Guvern în privința majorării pensiilor a fost această măsură să se realizeze etapizat, începând cu o creștere de 14%. PSD insistă, însă, asupra procentului de 40% prevăzut în legea votată anul trecut în Parlament și avertizează că nu-i va lăsa pe cetățenii vârstnici să moară fără a avea pensii decente.

„Noi am majorat pensiile cu 60%, iar ultima majorare cu 40% trebuia să fie în 2020. Având în Parlament rectificarea bugetară nu facem decât să fim coerenți și să ne comportăm așa cum am anunțat acum patru ani, susținem majorarea acestor pensii.

Guvernul ne spune că nu are bani, dar reprezentanții Guvernului ne spun că stăm foarte bine. E o chestie de prioritizare, dacă putem spune că oamenii care au 60-70 de ani trebuie să moară fără a avea pensii decente, mie mi se pare foarte grav.

Nu am făcut acum vreun amendament de majorare a pensiilor, doar am eliminat ce a dorit Guvernul. Nu e o invenție”, a declarat liderul grupului de social-democrați din Camera Deputaților, Alfred Simonis.