O adolescentă de 15 ani dispărută din Italia a fost găsită în România, în județul Gorj, după aproape două săptămâni de căutări. Fata a fost descoperită la locuința unui tânăr în vârstă de 20 de ani din localitatea Slivilești, potrivit unei relatări din Știrile ProTV.
Dispariția a avut loc după ce minora a plecat să ia micul dejun în oraș și nu s-a mai întors acasă. Familia și autoritățile au căutat-o fără încetare timp de 11 zile.
Polițiștii români au început verificările în urma unei solicitări de sprijin venite din partea autorităților din Italia. Un detaliu important descoperit de anketatori a fost că telefonul fetei s-ar fi conectat încă din 5 iulie la o rețea de telefonie mobilă din România, deși ea dispăruse din Italia cu o zi înainte.
Identificarea minorei a fost posibilă datorită schimbului rapid de informații dintre polițiștii români și cei italieni, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – SIRENE. Până în acest moment, primele verificări efectuate de anchetatori indică faptul că nu există date care să arate că adolescenta ar fi fost victima unei infracțiuni.
Polițiștii continuă însă cercetările pentru a stabili traseul parcurs de minoră și modul în care a ajuns din Italia în România. Anchetatorii încearcă să afle cine a ajutat-o, dacă a fost însoțită pe parcursul călătoriei și în ce condiții a ajuns în locuința tânărului.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, după identificare, minora a fost preluată în siguranță. Aceasta a fost plasată într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, unde va rămâne până când va fi preluată de autoritățile italiene.