Trei persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme, produsă în localitatea Marna. Una dintre victime a rămas încarcerată, iar o femeie de aproximativ 46 de ani, aflată în stop cardiorespirator, a fost stabilizată de echipajele medicale și transportată ulterior la spital, potrivit all4romania.eu.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, cu o autospecială de descarcerare, două echipaje de prim ajutor și un echipaj de terapie intensivă mobilă. În misiune au fost implicați 12 cadre militare, conform informațiilor publicate de Gazeta de Nord Vest.
Potrivit primelor informații transmise de polițiști, impactul dintre cele două autoturisme a fost violent, iar partea din față a fiecărei mașini a fost distrusă.
Alte două persoane rănite, în vârstă de 18 și, respectiv, 56 de ani, au fost transportate la unități medicale pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.