Șase oameni au murit într-un accident grav petrecut în Italia, pe șoseaua națională 79 din Coli sul Velino, în provincia Rieti, din regiunea Lazio. În coliziune au fost implicate un autocar, o rulotă și două mașini. Printre victimele decedate nu se află niciun minor. Potrivit Digi24, cinci persoane au murit pe loc, pe șosea, în urma carambolului.
O a șasea persoană a murit după ce a fost dusă în stare critică la spitalul din Terni. Victimele sunt turiști care se îndreptau spre Cascada Marmore și ocupanții rulotei care se întorceau în zona Terni. Echipele de intervenție au găsit un „scenariu de război” la locul accidentului de pe autostrada Terni-Rieti, după cum a declarat președinta Regiunii Umbria, Stefania Proietti.
În urma impactului, 26 de persoane au fost rănite. Printre răniți se află și un copil, care a fost internat la secția de pediatrie și nu se află în pericol de moarte. Autoritățile fac verificări pentru a stabili identitatea celor decedați, iar pentru persoanele nevătămate care au fost implicate a fost activată și asistență psihologică.
Sistemul de sănătate publică și forțele de Protecție Civilă au intervenit prompt în urma tragediei. Trei răniți în stare critică au fost transportați la spitalul din Terni, alături de trei persoane în stare gravă și două în stare ușoară. Alți opt răniți au fost duși la spitalele din Perugia, Spoleto și Foligno. La casa de bilete de la Cascadele Marmore a fost amenajat un punct de adunare pentru persoanele care au scăpat nevătămate.