Un accident rutier grav s-a petrecut joi dimineață pe DN2-E85, la ieșirea din municipiul Adjud, în județul Vrancea. Un autoturism a ieșit de pe șosea și a intrat în plin într-un cap de pod, potrivit Monitorul de Vrancea.
În mașină se aflau trei oameni, iar două dintre victime au rămas blocate între fiare. Echipajele de salvare ajunse la fața locului au folosit echipamentele de descarcerare pentru a le scoate, în timp ce a a treia persoană a fost găsită conștientă.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a fost scos din autovehicul și cadrele medicale i-au făcut manevre de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns acestor manevre, iar medicii au declarat decesul chiar la locul accidentului.
Impactul violent a lăsat în urmă și alte două persoane rănite. Este vorba despre o femeie de 52 de ani și un bărbat de 33 de ani, care au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost duși la spital pentru tratament.
Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz. Oamenii legii încearcă acum să afle cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs tragedia.