Un autobuz a intrat în douăsprezece autoturisme după ce şoferul în vârstă de 65 de ani a pierdut controlul volanului. Totul s-a întâmplat în Mediaş, pe strada Mihai Eminescu, în zona Pieţei Agroalimentare, conform informațiilor publicate de BZI.
Imagini dure au fost filmate de o cameră de supraveghere în momentul în care s-a produs accidentul. În urma evenimentului rutier, a fost activat de urgență Planul Roşu de intervenţie.
Având în vedere numărul mare de persoane aflate în pericol, pompierii au declanșat de urgență Planul Roșu. La fața locului au fost trimise trei echipaje SMURD – dintre care unul cu medic -, trei ambulanțe SAJ, două autospeciale pentru transport victime multiple, o mașină de descarcerare și una de stingere.
ISU Sibiu a transmis detalii despre situația de la fața locului: „În total, la fața locului se acționează cu patru ambulanțe SMURD dintre care una cu medic și trei ambulanțe SAJ. Nu sunt persoane blocate în mașini, în aceste momente 6 persoane sunt în evaluare medicală, toate fiind conștiente”. Din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată în fiarele contorsionate.
În total, 22 de persoane – 20 de adulți și doi copii – au fost implicate în carambol. Şoferul autobuzului şi alte trei persoane au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Printre celelalte persoane rănite se află un bărbat în vârstă de 56 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, care era conducătorul unui taxi. De asemenea, au fost răniți doi pasageri dintr-un alt autoturism: o femeie în vârstă de 26 de ani și un bărbat în vârstă de 32 de ani, ambii domiciliați în localitatea Blăjel.
Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Misiunea s-a încheiat, iar Planul Roșu a fost dezactivat după acordarea primului ajutor. 4 persoane au fost transportate la spital cu răni uşoare, iar traficul rutier a fost blocat total ore întregi în urma accidentului.