Accident grav în centrul Brașovului. O mașină a intrat pe trotuar și a lăsat în urmă doi morți și doi răniți

O mașină a intrat pe trotuar în centrul Brașovului, marți seară, accidentul soldându-se cu două persoane decedate și alte două rănite, conform informațiilor transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISU) și preluate de BZI.

Incidentul rutier a avut loc pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov. Un autoturism Duster, condus de un bărbat de 50 de ani, a lovit un grup de pietoni aflați pe trotuar.

Cum s-a produs accidentul

Potrivit poliției brașovene, șoferul circula pe strada Lungă către strada Mureșenilor. În zona intersecției cu sensul giratoriu, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Vehiculul a urcat pe spațiul verde al sensului giratoriu și a rulat pe trotuarul drept al sensului de mers de pe strada Mureșenilor. Acolo, autoturismul a acroșat pietonii care se aflau pe trotuar.

Intervenția echipajelor de urgență

Apelul la numărul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 21:00. La fața locului s-au deplasat pentru intervenție trei echipaje SMURD, un echipaj pentru descarcerare, un echipaj cu apă și spumă și două ambulanțe SAJ.

Reprezentanții ISU Brașov au transmis inițial că un autoturism a lovit trei pietoni aflați pe trotuar și au rezultat patru victime, iar una dintre acestea a fost declarată decedată.

„Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical şi a manevrelor de resuscitare efectuate, cea de-a doua victimă, aflată în stare de inconştienţă, nu a răspuns manevrelor, fiind declarată decedată”, a completat la scurt timp sursa citată.

Starea victimelor și cercetările poliției

În urma impactului, cei trei pietoni bărbați, adulți, au suferit leziuni grave. Față de doi dintre aceștia a fost declarat decesul, în timp ce al treilea pieton beneficiază la acest moment de sprijin medical.

Și conducătorul auto a suferit leziuni în urma evenimentului rutier și a fost transportat la unitatea medicală.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov a precizat că cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul. În această etapă procedurală sunt cercetate toate ipotezele, inclusiv o posibilă cauză medicală.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro