Un accident rutier a avut loc pe strada Iancu Jianu, după ce un autoturism a intrat într-un stâlp din beton, care s-a rupt și a căzut peste mașină. În urma impactului, două persoane au fost rănite, printre care și un copil în vârstă de șapte ani.
În vehicul se aflau un bărbat de aproximativ 40 de ani și minorul. Bărbatul era conștient și putea comunica cu salvatorii, însă situația copilului a fost mult mai gravă, fiind solicitat un elicopter SMURD pentru transportul acestuia la spital.
Intervenția echipajelor de salvare a fost complexă. La locul accidentului s-au deplasat două autospeciale ale ISU Cluj dotate pentru descarcerare și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Circulația rutieră pe strada Iancu Jianu a fost oprită în urma evenimentului. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, potrivit Kanal D.