Polițiștii clujeni au reținut un tânăr în vârstă de 24 de ani, acuzat de conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, după o încercare eșuată de a induce în eroare autoritățile. Incidentul a început pe 1 aprilie, când agenții Secției 7 Poliție din Cluj-Napoca au încercat să oprească un ATV pe strada Platanilor, pe care se aflau două persoane.
Potrivit publicației Știri de Cluj, cel aflat la ghidonul vehiculului a ignorat semnalele polițiștilor, a părăsit șoseaua și a fugit pe un teren viran, unde a abandonat ATV-ul. În timp ce a doua persoană de pe vehicul susținea că nu știe cine a condus, la locul faptei a apărut un alt tânăr care a pretins că el este autorul faptei.
Investigațiile au scos la iveală o tentativă de înșelăciune: cel care s-a predat inițial purta haine similare cu ale fugarului, însă nu el fusese la comandă. Verificările au arătat că adevăratul vinovat, tot un tânăr de 24 de ani din Cluj-Napoca, l-a convins pe cel de-al doilea bărbat să mintă în locul său.
„La scurt timp, la fața locului s-a prezentat un tânăr de 24 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care ar fi susținut că el ar fi condus ATV-ul, purtând articole vestimentare similare cu cele ale persoanei în cauză. În urma activităților desfășurate, a fost identificat conducătorul ATV-ului, respectiv un alt tânăr de 24 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuit de comiterea faptelor. Ulterior, persoana care s-a prezentat inițial, ar fi recunoscut că a fost determinată să declare în mod necorespunzător realitatea, primind articolele vestimentare purtate de conducător, precum și promisiunea unei sume de bani”, a raportat IPJ Cluj.
Pe data de 3 aprilie, pe numele suspectului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a pus în mișcare acțiunea penală, iar pe 4 aprilie, instanța a decis arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.
În acest caz, anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili exact contextul în care s-au produs incidentele și pentru a asigura tragerea la răspundere a tuturor celor care au fost implicați în acest scenariu.