A murit părintele conferențiar Dorin Gabriel Pandele. Comunitatea teologică din Galați este în doliu

Părintele conferențiar doctor Dorin-Gabriel Pandele s-a stins din viață la vârsta de 55 de ani. Anunțul a fost făcut public printr-o postare pe pagina de Facebook „Gânduri din Ierusalim”, potrivit Kanal D. Vestea a adus tristeți în comunitatea teologică și în rândul credincioșilor din Galați.

„La doar 55 de ani, sufletul său luminos a fost smuls dintre noi, lăsând un gol dureros ce nu va fi umplut niciodată. Biserica lui Hristos și cetatea academică a Galațiului plâng mutarea la locașurile cerești a unuia dintre cei mai vrednici slujitori ai altarului și ai amvonului universitar: Părintele conferențiar doctor Dorin-Gabriel Pandele”, se arată în mesajul publicat pe rețeaua de socializare.

Părintele s-a născut la data de 10 ianuarie 1971, în comuna Ivești din județul Galați. El a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, pe care a absolvit-o în anul 1996. Pregătirea sa a continuat în Elveția, la Institutul de Studii Superioare de Teologie Ortodoxă al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy, unde a obținut titlul de doctor în Teologie și a devenit membru al Asociației Internaționale de Studii Patristice.

Activitatea preoțească a inclus slujirea la Parohia Gohor II între anii 1994 și 2001, la Catedrala Episcopală din Galați și la Așezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare”. Din anul 2005 și până la trecerea sa în neființă, a fost preot la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. În mediul universitar, el a predat la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” și a activat ca conferențiar universitar la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro