A murit fiica unui fost primar al municipiului Focşani. Organele ei vor fi donate pentru a salva alte vieți

0

Rănită grav într-un accident rutier, Raluca Giurgea, fiica lui Pantazică Toader, fost primar al municipiului Focşani, a Getei Toader, fostă directoare de la Sucursala Vrancea a Loteriei Române, a murit la doar 41 de ani, pe un pat de spital din Constanța.
Raluca se afla în moarte cerebrală, iar familia a decis să îi doneze organele
Cumplita tragedie s-a produs în urmă cu mai bine de o săptămână. Radu Druică, tot din Focşani, director în cadrul Agenţiei Plăţi şi intervenţie în Agricultură, a murit pe loc. Pentru a putea salva alte vieți, familia Ralucăi a decis să îi doneze organlele deoarece aceasta se afla în moarte cerebrală.

„A fost o prelevare multiorgan, s-au prelevat cordul, plămânii, ficatul şi amândoi rinichii. Cordul va merge în Slovenia, plămânii în Germania, iar ficatul şi rinchii vor fi transplantaţi la Institutul Fundeni”, a declarat pentru Digi24, Radu Zamfir, directorul Agenţiei Naţionale a Transplantului.
Înmormântarea Ralucăi va avea loc sâmbătă
Raluca Giurgea a fost căsătorită cu Nucu Giurgea, fiul lui Nicolae Giurgea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea şi va fi înmormântată sâmbătă la Focşani.
Radu Zamfira mai explicat și faptul că deși lista de așteptare pentru cord și plămâni din România e lungă, transplantul nu putea fi făcut aici: „Pentru că în acest moment, pe de o parte, o explicație este că nu a fost un receptor compatibil pentru cordul respectiv, iar în ceea ce privește plămânii, un membru important al echipei de transplant se află în carantină. Este unul dintre multele motive pentru care activitatea de transplant merge de o manieră mai îngreunată”. Este vorba despre un medic care vine din Germania când sunt făcute transplanturi de plămâni în România, confirmă Radu Zamfir.

Sursa: Cancan