Trei tinere sunt cercetate de polițiști, după ce au bătut crunt o minoră de 15 ani și au publicat imaginile pe internet. Motivul bătăii ar fi un trend violent pe TikTok.
O tânără de 19 ani a fost deja arestată preventiv pentru 30 de zile, alta de 16 ani a primit arest la domiciliu, iar pentru a treia tânără, în vârstă de 14 ani, încă nu s-a luat nicio măsură.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii din Mangalia s-au sesizat din oficiu, în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini video ce înfăţişau o minoră agresată fizic şi ameninţată de alte tinere.
„Din cercetările efectuate de către poliţişti a reieşit că fapta s-a produs în municipiul Mangalia, victima fiind o minoră în vârstă de 15 ani, care ar fi fost ameninţată şi agresată fizic de către alte tinere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare”, potrivit IPJ Constanţa.
Informații suplimentare despre acest caz pot fi consultate pe bzi.ro.