Vremea s-a răcit simțitor în întreaga țară, iar temperaturile au coborât sub 0 grade în unele zone montane, marcând începutul sezonului rece.
La Bâlea Lac, la peste 2000 de metri altitudine, a căzut prima ninsoare din această toamnă, transformând peisajul într-un decor de iarnă. Temperatura actuală este de minus 2 grade.
Zăpada s-a așternut atât în jurul lacului, cât și pe crestele din apropiere. Deși stratul nu este încă gros, este suficient pentru primii bulgări și pentru a încânta turiștii.
În timpul nopții, la altitudini mari, ploaia s-a transformat în lapoviță și ninsoare. Cel mai frig a fost înregistrat la vârful Omu, unde termometrele au indicat minus 7 grade Celsius.
Meteorologii au emis o informare privind răcirea accentuată a vremii în întreaga țară, valabilă până pe 24 septembrie. În această perioadă sunt așteptate intensificări ale vântului, averse și o scădere a temperaturilor medii cuprinsă între 8 și 12 grade Celsius.