Tribunalul din Bergamo l-a achitat pe Emil Mortu, un român de 47 de ani, care a încercat să fure o fetiță de un an și jumătate din brațele mamei, în Italia. Deși a scăpat de închisoare din cauza stării psihice, instanța a dispus internarea sa pentru cel puțin doi ani într-o unitate specială.
Incidentul a avut loc pe 14 februarie, la ieșirea dintr-un supermarket de pe Via Corridoni, din Bergamo. Bărbatul a prins-o pe micuță de picior și a încercat să o ia din brațele mamei, moment în care femeia s-a luptat să-și salveze fetița, deși a căzut la pământ.
Tatăl și martorii au reușit să-l imobilizeze pe bărbat, care se afla într-un moment psihotic sever. Românul suferă de schizofrenie din 1997 și a ajuns pe mâna oamenilor legii, nefiind tras la răspundere penală din cauza afecțiunii sale.
În urma incidentului, fetița s-a ales cu o fractură de femur la piciorul stâng și o fractură de tibie la piciorul drept, având nevoie de 30 de zile de recuperare medicală.
„Când îți vezi fetița deasupra capului unei persoane pe care nu o cunoști, nu mai știi ce faci.
Instinctul este să intervii”, a mărturisit tatăl copilei.
Măsura dispusă de instanță este valabilă doi ani și se va derula într-o unitate destinată executării măsurilor de siguranță pentru persoane care nu răspund penal din cauza stării psihice. Mai multe detalii pot fi citite pe Știrile Kanal D.