Matteo Schwarz, un fost elev eminent în vârstă de 19 ani din apropierea Bernei, a renunțat la liceu înainte de bacalaureat în urma unei depresii severe și lucrează în prezent la casa de marcat a unui supermarket, încercând să-și reconstruiască viața. Singurul său sprijin în copilărie, la vârsta de 12 ani, a fost o pisică.

„Sunt mulțumit de viața mea așa cum este acum”, spune el, explicând că munca îi oferă o rutină necesară și îi permite să se întrețină singur.

Munca îl ajută să păstreze și distanța față de problemele psihice care l-au făcut să abandoneze școala. „Îmi e mai bine, simt că funcționez la 70% din capacitatea mea”, adaugă el.

Fost elev cu note excelente și o pasiune pentru matematică, Schwarz visa să studieze fizica teoretică. Însă un trecut marcat de dificultăți familiale și o criză psihică profundă l-au îndepărtat de acest drum promițător.

Povestea lui Matteo a început să capete contur la 12 ani, când părinții s-au despărțit, iar viața sa s-a transformat într-un haos emoțional într-un cartier din apropierea râului Aare. Părinții au optat pentru un model de custodie alternativă, dar tensiunile au crescut rapid, iar tatăl său a devenit dependent de alcool.

„Eram forțat să-i ascund dependența de mama mea. Aveam 12 ani și nu știam ce să fac”, își amintește Matteo. Tatăl său devenea deseori agresiv verbal, iar presiunea exercitată a fost copleșitoare.

În același timp, mama sa l-a tratat mai degrabă ca pe un partener decât ca pe un copil, folosindu-l drept sprijin emoțional în lupta cu fostul soț. „A trebuit să devin adult mult prea devreme. A fost prea mult pentru mine”, spune el.

Îi plăcea căminul său dintr-un cartier liniștinic din zona Bernei și se bucura că nu a fost nevoit să se mute, mai ales pentru că își iubea pisica, ce stătea mereu în apropierea lui și îl liniștea în timpul episoadelor de depresie.

Inițial, școala a fost un refugiu, Matteo alegând un profil de matematică la liceu. Însă atmosfera din clasă s-a dovedit dezamăgitoare: „Mă simțeam singur și exclus”, povestește el, adăugând că cererile sale de transfer au fost refuzate în repetate rânduri.

Situația a degenerat acasă din cauza lipsei somnului și a crizelor de anxietate nocturne. La 17 ani, după ce a vorbit cu conducerea liceului despre situația insuportabilă, i s-a permis transferul, dar „Prea târziu”, spune el cu amărăciune.

În toamna anului 2025, Matteo a întrerupt orice legătură cu tatăl său, dar la scurt timp s-a confruntat cu gânduri suicidare. La sfatul unui psiholog, a cerut internarea de urgență într-o clinică psihiatrică, unde a petrecut trei săptămâni.

„Partea cea mai bună a fost că am fost, în sfârșit, departe de părinții mei”, mărturisește el, citat de Beobachter, publicație care face parte din trustul Ringier.

În prezent, Matteo face terapie la fiecare trei săptămâni și încearcă să-și recupereze echilibru pas cu pas. Deși a renunțat la cariera în fizică, el continuă să scrie piese de teatru complexe folosindu-și creativitatea, potrivit Libertatea.