În ediția de duminică, 13 septembrie 2026, a emisiunii „Casa Iubirii”, prezentate de Andreea Mantea, Valentin a fost votat de telespectatori drept favoritul săptămânii și a câștigat cecul în valoare de 5.000 de lei. Gestul moderatoarei de a-i chema în fața concurenților pe Valentin și pe Daniela a stârnit inițial confuzie și emoții puternice în platou.
Cei doi au pășit pe scenă plini de emoție, iar Daniela a recunoscut că nu înțelege motivul prezenței lor. Întrebată de Andreea Mantea dacă are emoții, Daniela a răspuns: „Da, pentru că nu știu de ce sunt aici.”
Moderatoarea a continuat: „Ești aici pentru că, câteodată, ceea ce îți dorești se și îndeplinește. Câteodată. Imediat se îndeplinește.Și știu că ți-ai dorit ceva”. La rândul său, Valentin a declarat că nu are emoții după gala trecută, menționând că s-a obișnuit să fie chemat în față.
Întrebată de Andreea Mantea cum i s-a părut experiența de până acum, Daniela a afirmat printre lacrimi: „O experiență frumoasă, din care am avut de învățat, am cunoscut oameni minunați. Consider că am evoluat foarte mult. Am greșit, am învățat din greșeli și am evoluat împreună cu el și mă bucur.”
Misterul a fost lămurit de Andreea Mantea, care a explicat: „Dragii mei, în acest moment, Gala a ajuns într-un moment decisiv. Daniela, o să te rog să îi dai drumul la braț lui Valentin pentru că în această Gală, Valentin este câștigătorul cecului și trebuie să își ia cecul singur.”
Daniela a răsuflat ușurată, în timp ce Valentin a fost aplaudat de ceilalți concurenți. Vizibil emoționat, câștigătorul le-a mulțumit susținătorilor pentru aprecierea evoluției sale și a Danielei.
„Mulțumesc, dragi susținători, încă o dată pentru acest câștig. Mulțumesc pentru răbdarea pe care o aveți cu mine, dar și cu noi. Pentru faptul că sunteți alături de noi, că apreciați și observați evoluția pe care o avem și individuală, dar și ca și cuplu și că ne apreciați pentru așa cum suntem și pe mine și pe Daniela și cu bune și cu rele și sper ca lucrurile să rămână așa în continuare. Vă mulțumesc!”, a transmis Valentin.
Andreea Mantea a explicat ulterior că prezența Danielei alături de Valentin a avut rolul de a-i fi alături „și la propriu și la figurat”. Tot în cadrul Galei de duminică, s-a anunțat că ediția a fost una fără eliminare.
Mai multe detalii pot fi lecturate pe Kanal D.