Sora Ancăi Pandrea a aflat de decesul actriței de la…

Actrița Anca Pandrea s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Vestea a fost făcută publică de o prietenă apropiată, care i-a fost alături în ultima perioadă a vieții.

Artista s-a confruntat cu o perioadă dificilă din punct de vedere al sănătății. Aceasta a preferat însă să păstreze discreția și nu i-a spus nici măcar surorii sale cât de grave erau problemele sale.

Anunțul făcut către familie

Prietena artistei a fost cea care a nevoită să dea vestea dispariției către familia și prieteni. Aceasta a povestit situația dificilă prin care a trecut, potrivit Spynews.

„Nici surorii sale nu i-a spus câte boli are. Nu îi spunea câte probleme sunt. Astăzi a trebuit tot eu să îi dau vestea surorii sale. Atât de greu a fost să îi anunț și toți prietenii… Este foarte greu!”, a declarat prietena actriței.

În ultimele sale zile, actrița i-ar fi mărturisit că nu mai poate continua lupta cu problemele care îi afectau starea de sănătate. „Mi-a spus la sfârșit că nu mai poate… A avut mai multe dorințe pe care noi o să i le ținem”, a adăugat aceasta.

Dependența de aparatul de oxigen

În ultimii ani, Anca Pandrea a vorbit despre dificultățile cu care se confrunta, printre care insuficiența cardiacă și cea respiratorie. Aceste probleme au făcut-o dependentă de oxigen, dispozitivul devenind o prezență permanentă atât acasă, cât și atunci când ieșea.

„Sunt dependentă de oxigen. Ca să pot respira mai bine, port mereu după mine o geantă cu dispozitivul de oxigen portabil, dar am și oxigen static, acasă, lângă pat.(…) Sunt dependentă tot timpul de oxigen, e obligatoriu să îl folosesc mereu”, mărturisea Anca Pandrea, conform Click.

Amintirea lui Iurie Darie

În primăvara acestui an, actrița a mers la mormântul lui Iurie Darie pentru a marca ziua de naștere a celui pe care l-a considerat marea sa iubire. Ea a venit atunci pregătită cu tort și șampanie.

„Mă bucur pentru fiecare clipă a vieții pe care am avut-o și pe care o am în continuare. Mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul. Eu am râs, am vorbit, am dansat, numai pe sârmă n-am mers. Mă bucur de viață”, spunea actrița, potrivit Wowbiz.

Prietena care i-a fost alături în ultima perioadă a menționat că actrița a lăsat mai multe dorințe, pe care cei apropiați își doresc să le respecte, conform informațiilor publicate pe Kanal D.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro