O monedă veche de zece cenți poate aduce o sumă uriașă la o licitație care va începe în curând. Este vorba despre o monedă cunoscută drept 1894-S Barber Dime, bătută în 1894 la San Francisco, conform informațiilor publicate de Observator News. Aceasta face parte dintr-o serie proiectată de gravorul american Charles E. Barber.
Seria creată de acest gravor nu este formată neapărat din piese foarte valoroase. Cu toate acestea, exemplarul scos acum în față reprezintă o adevărată raritate pentru colecționari.
La monetăria din San Francisco au fost produse doar 24 de monede de acest fel. Dintre acestea, trei exemplare au fost folosite pentru verificări. Astăzi se mai cunosc doar nouă exemplare, în timp ce soarta celorlalte monede rămâne neclară.
Această raritate extremă a transformat moneda într-o piesă foarte importantă pentru lumea numismaticii. Un exemplar similar a fost vândut anul trecut pentru suma de 2,16 milioane de dolari. Aceeași monedă fusese cumpărată în anul 2016 pentru aproape 1,998 milioane de dolari.
De asemenea, un alt exemplar 1894-S Barber Dime a fost vândut în anul 2020 pentru 1,5 milioane de dolari. În 2005, aceeași monedă fusese achiziționată cu 1,035 milioane de dolari.
Acum, un nou exemplar ajunge la licitație. Prețul de pornire este de 1 milion de dolari, iar estimarea casei Stack’s Bowers ajunge la aproximativ 1,5 milioane de dolari. Licitația online începe pe 1 septembrie.
Chiar dacă suma cerută este una uriașă, această monedă nu deține recordul absolut pentru cel mai scump exemplar vândut vreodată. În anul 2023, o monedă americană de zece cenți din 1873 a fost vândută pentru 3,6 milioane de dolari. Aceasta din urmă este considerată unică, deoarece restul monedelor din aceeași categorie au fost trimise la topit în urma unei schimbări legislative.
Și primele monede americane de zece cenți sunt extrem de greu de găsit. Doar trei exemplare din anul 1792, cunoscute în acea perioadă sub denumirea de dismes, mai sunt recunoscute astăzi de către colecționari. Cea mai bine păstrată monedă din acest lot a fost vândută în 2016 pentru aproape 999.000 de dolari.
Specialiștii arată însă că simplul fapt că o monedă este veche nu garantează că prețul ei va fi o adevărată avere. Factorii care decid diferența dintre o monedă obișnuită și una care se vinde cu milioane sunt raritatea, starea de conservare, anul și anumite particularități ale exemplarului.