Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Galați a fost ucis după ce a fost bătut cu bestialitate și lăsat să moară în stradă. Sute de persoane au participat la înmormântarea băiatului, care a fost condus pe ultimul drum la doar câteva zile după tragedie. Părinții și apropiații săi sunt devastați și nu înțeleg de ce acesta a avut un astfel de sfârșit.
Incidentul a avut loc după ce tânărul s-a distrat la un majorat. În seara respectivă, Andrei fusese invitat la petrecere, iar tragedia s-a declanșat în momentul în care el pleca de acolo. Alți trei indivizi, care veniseră neinvitați la eveniment, l-au atacat în stradă.
Mama lui Andrei este dărâmată de durere și își strigă acum durerea pe rețelele de socializare. Femeia a publicat un filmuleț sfâșietor din camera fiului ei, loc în care tânărul obișnuit să se fotografieze și care s-a transformat într-un adevărat altar. Încăperea este plină cu pozele lui Andrei, iar alături de acestea a mai rămas doar o candelă aprinsă.
„Puiul meu, te vreau acasă, mamă, îngerul meu”, a scris mama lui Andrei, alături de imaginile din camera lui, detaliu preluat din Wowbiz.
Agresorii s-ar fi enervat pentru că tânărul de 20 de ani ar fi făcut praf pe stradă atunci când a trecut cu mașina. Camerele de supraveghere au surprins întregul moment al crimei din Galați, iar unchiul băiatului a oferit detalii despre cum a pornit scandalul.
„Băiatul ăla când o ieşit de la casa de cultură chipurile o fi accelerat puţin a făcut un pic de praf acolo şi ăia ‘Băi, da’ ce mergi aşa ce faci praful ăsta?’ şi nepotul meu a deschis geamul şi le-o fi spus, dar ce treaba aveţi voi dacă e praf pe stradă ce sa va fac eu…”, a declarat unchiul lui Andrei, conform Observatornews.ro.