O mamă româncă stabilită în Spania a publicat un mesaj emoționant la aproape un an de la accidentul rutier în care și-a pierdut cei trei copii. Tragedia s-a petrecut pe 27 iulie 2025, într-un eveniment în urma căruia și-au pierdut viața copiii cuplului și alte două persoane. Detalii despre acest caz au fost relatat de BZI.
Pe rețelele de socializare, mama a descris suferința profundă prin care trece în fiecare zi. Femeia a menționat că dorul de cei trei copii devine tot mai puternic și că nimic nu mai este la fel de la data tragediei.
„N-am vrut niciodată să fiu atât de puternică încât să treacă un an fără să-mi văd puișorii. Un an în care trecem prin cel mai mare coșmar al vieții noastre”, a transmis mama.
În mesajul său, femeia și-a amintit de fiecare copil în parte, menționându-i pe Rebeca, Saul și Emanuel. Ea a vorbit despre momentele petrecute împreună și despre golul lăsat în urmă.
„V-am iubit mai mult decât propria viață și vă va iubi mami cât va trăi pe lumea aceasta plină de chin și amar”, se arată în postarea femeii.
Evenimentul rutier a avut loc pe drumul național N-310 din provincia Cuenca, Spania. Familia de români se întorcea acasă după o vizită la bunica paternă, moment în care autoturismul în care se aflau a fost implicat într-o coliziune frontală cu un alt vehicul.
În urma impactului extrem de violent, cei trei copii ai familiei, în vârstă de 8 luni, 2 ani și 4 ani, au murit pe loc. Alte două persoane din celălalt autoturism și-au pierdut de asemenea viața, iar mai mulți răniți au ajuns la spital.
Părinții, Naomi, în vârstă de 26 de ani, și Bogdan, de 29 de ani, au supraviețuit impactului. Aceștia au fost transportați în stare gravă la spital, unde au beneficiat de îngrijiri medicale și de sprijin psihologic.
Accidentul a afectat comunitatea din Villanueva de la Jara, unde familia locuia de mai mulți ani. Primăria a decretat atunci trei zile de doliu oficial, a suspendat manifestările publice și a oferit sprijin administrativ și psihologic.
Ancheta a fost deschisă de Garda Civilă din Spania. Potrivit presei spaniole de la acel moment, o ipoteză luată în calcul a fost ca unul dintre șoferi să fi fost orbit pentru câteva momente de lumina puternică a soarelui, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor cauzelor.