Două persoane au murit pe strada Mureșenilor din Brașov după ce au fost lovite pe trotuar de o mașină. Printre victime se află Alexandru Răducanu, un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamț, care a fost condus pe ultimul drum duminică, 16 august, de familia și apropiații săi, conform BZI.
Impactul a fost fatal și pentru un cetățean german de 34 de ani. Un al treilea bărbat, în vârstă de 31 de ani, a fost spitalizat în stare gravă, iar starea sa a fost ulterior stabilizată de medici.
Ancheta a scos la iveală că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 50 de ani. Acesta era diagnosticat de aproximativ 18 ani cu epilepsie și își întrerupsese de câțiva ani tratamentul medicamentos prescris.
Din cauza unei crize suferite la volan, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a trecut peste insula sensului giratoriu, a intrat pe contrasens și a spulberat pietonii de pe trotuar.
Tensiunile au atins cote maxime, rudele victimelor fiind profund revoltate de decizia instanței de a-l cerceta în stare de libertate pe șofer. Tatăl tânărului ucis și-a exprimat dezamăgirea față de hotărârile judiciare din acest dosar.
„Eu am trăit cu impresia că se va face dreptate, în primul rând. Nu credeam că o să intre pe o ușă și prin spate să ieși. Din ce cauză? Pentru că nu e vorba doar de-al meu. Dacă s-a întâmplat așa acum, o să se întâmple și altădată. Trebuia să-i suspendezi permisul. Nu să-l lase 18 ani de zile cu permis. În 18 ani ăștia poate a făcut multe accidente.”, a declarat tatăl lui Alexandru.
Mama victimei a contestat și ea punerea sub control judiciar a conducătorului auto. Aceasta l-a descris pe fiul său ca fiind băiatul cel mai frumos, cuminte și respectuos.
„Cel mai frumos băiat, cel mai cuminte băiat, cel mai respectuos băiat. Tot ce era frumos era pus pe el și în inima lui. A luat o viață știind că are probleme. Procurorul care se ocupă de caz pur și simplu i-a dat drumul în momentul în care tu ai luat două vieți.”, a spus mama tânărului.
În spațiul public au apărut zvonuri conform cărora bărbatul ar fi fost cadru MAI sau pensionar din structurile de ordine publică. Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a infirmat oficial aceste speculații.
Adrian Radu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, a precizat: „Asta este o informație pe care vreau să o infirm. Cel puțin din cercetările pe care noi le-am făcut până în prezent, conducătorul auto nu deține o calitate specială; nu dețin informații că ar fi pensionar din alte structuri. Dacă ar fi avut o calitate specială, în special militar, ar fi atras competența altor structuri de parchet”.
Șoferul fusese reținut pe 13 august pentru 24 de ore. El este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, însă instanța a stabilit cercetarea sa sub control judiciar și i-a impus interdicția de a mai conduce autovehicule.
Reprezentanții Parchetului au menționat că bărbatul își preschimbase permisul în anul 2020. Atunci, el a fost declarat apt de o clinică de specialitate, dar ulterior ar fi renunțat voluntar la tratament.
„Din cercetările pe care noi le-am făcut până în prezent, cu ajutorul Poliției, aceasta este ipoteza de lucru, că nu a beneficiat, nu a urmat un tratament prescris și care să fi fost monitorizat de către un doctor, medic curant. Complexitatea cauzei și mediatizarea intensă au fost unele dintre motivele pentru care conducerea Parchetului Tribunalului a decis preluarea cauzei”, a adăugat prim-procurorul Adrian Radu.
Inspectorul principal Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, a subliniat că șoferul suferea de o afecțiune cronică soldată cu convulsii. Poliția continuă strângerea de probe pentru a stabili dacă unitatea medicală avea obligația de a raporta starea pacientului.
Conform IPJ Brașov, este vorba despre o „afecțiune pe care trebuia să o controleze sub un anumit tratament, tratament pe care conducătorul auto și l-a întrerupt în mod voit. Se adună toate aceste acte medicale, tot acest probator, pentru a stabili cu exactitate momentul în care conducătorul auto a făcut prima criză convulsivă, dar și repetabilitatea acestor crize, pentru că din materialul probatoriu pe care îl avem până în acest moment se pare că acestea s-au repetat”.
Cercetările continuă pentru reconstituirea completă a istoricului medical și stabilirea răspunderii penale.