Un bărbat de 50 de ani și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat pe o stradă din Brăila. Tragedia s-a produs sâmbătă seara, sub privirile locuitorilor din zonă, pe strada Odessa din cartierul Ciocârlia, după ce mai multe persoane au petrecut la un grătar, potrivit Kanal D.
Victima, pe nume Ionel, lucra la Șantierul Naval și era tatăl a doi băieți. În timp ce trecea prin zonă, el a fost observat de unul dintre indivizii care participau la grătar, cu care ar fi avut un conflict mai vechi. Agresorul l-ar fi lovit cu o palmă, moment în care bărbatul a ripostat și l-a lovit cu pumnul.
În acele momente, un alt individ din grup l-a înjunghiat pe bărbat cu un cuțit la nivelul femurului. Locuitorii din zonă au apelat imediat numărul de urgență 112. Medicii au ajuns la fața locului și i-au oferit ajutor de specialitate, dar starea lui a fost extrem de gravă.
În ciuda eforturilor depuse, bărbatul și-a pierdut viața în timp ce se afla în ambulanță. Apropiații celor doi au declarat că individul care l-a vătămat ar fi avut, de fapt, ceva de împărțit cu fratele victimei.
Bărbatul care l-a atacat cu un cuțit pe Ionel se află în custodia poliției. Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz și urmează să stabilească exact motivul atacului.