Reacția unui concurent de la Casa iubirii după acuzațiile aduse de fosta parteneră în emisiune

Un concurent de la emisiunea „Casa iubirii” a publicat un mesaj pe rețelele sociale, la scurt timp după o conversație telefonică dintre Andreea Mantea și fosta sa iubită, Francesca. Mario a dat de înțeles că nu poate mulțumi pe toată lumea, iar o astfel de încercare l-ar putea costa liniștea, valorile, demnitatea sau sănătatea sa emoțională, potrivit Kanal D.

În ediția de luni a emisiunii, Francesca a infirmat acuzațiile lui Mario, potrivit cărora ea ar fi trimis mesajele incriminatorii care o aveau ca subiect principal pe Andreea. Fosta iubită a concurentului a mărturisit că acesta nu a încetat să o caute și i-a spus în urmă cu ceva timp că încă o iubește.

Mario nu a dorit să comenteze foarte mult și nu a susținut acuzațiile fostei iubite, transmițând că va lăsa lucrurile să decurgă de la sine. Pe rețelele sociale, el a scris următorul mesaj: „Uneori e mai bine să fii personajul negativ în poveștile altora, decât să-ți pierzi sufletul încercând să fii eroul tuturor”.

În urma mesajului publicat, fanii i-au trimis mesaje de susținere și l-au încurajat să își mențină punctul de vedere până la capăt. Printre comentariile primite de concurent de la susținători se numără: „Mario, ești foarte puternic! Fii tare și ai grijă de tine!”, „Suntem lângă tine, om bun. Sunt sigură că nu este așa cum zic alții” și „Capul sus, Mario și tot înainte”.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro