Lumea sportului este în doliu după ce Denisa Barankova, o arcașă de 24 de ani care a reprezentat Slovacia la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și Paris 2024, și-a pierdut viața într-un accident rutier. Tragedia a avut loc pe 22 iunie, în cartierul Petrzalka din Bratislava.
Conform informațiilor furnizate de Wowbiz.ro, incidentul a fost provocat de un șofer în vârstă de 42 de ani care a pierdut controlul mașinii pe strada Osusheko. Se pare că autoturismul a ieșit de pe carosabil după ce a lovit un vehicul parcat, ajungând pe o zonă verde unde se aflau două persoane.
„În timp ce conducea în parcarea din fața unei clădiri rezidențiale, șoferul (42 de ani) nu a acordat suficientă atenție volanului din motive care nu au fost încă stabilite, drept urmare a intrat într-un vehicul parcat. Apoi a traversat pe o zonă cu iarbă, unde a lovit două persoane”, a declarat Michal Szeiff, purtătorul de cuvânt al poliției regionale din Bratislava.
În urma impactului, o fetiță de 11 ani a fost rănită, suferind fracturi de femur și traumatisme la nivelul capului și toracelui. Denisa Barankova, una dintre cele mai promițătoare sportive din Slovacia, a decedat la locul accidentului.
Pe lângă performanțele olimpice, sportiva a obținut recent o medalie de aur la Jocurile Mondiale din 2025, desfășurate la Chengdu, în China. Asociația Internațională a Jocurilor Mondiale (IWGA) a transmis un mesaj emoționant în urma decesului acesteia, citat de The Sun.
„Asociația Internațională a Jocurilor Mondiale este devastată să afle despre decesul tragic al Denisei Hurban Barankova, medaliată cu aur în proba de Tir cu Arcul – Recurv la Jocurile Mondiale 2025 de la Chengdu. Avea doar 24 de ani. Denisa a fost una dintre cele mai strălucite talente în tirul cu arcul. Participantă de două ori la Jocurile Olimpice și o reprezentantă mândră a Slovaciei, ea a întruchipat spiritul Jocurilor Mondiale – excelență, pasiunde și dăruire. Medalia de aur cucerită la Chengdu în august a fost un moment de pură strălucire pe care întreaga familie a Jocurilor Mondiale l-a sărbătorit alături de ea și care va rămâne pentru totdeauna parte a moștenirii Jocurilor Mondiale din 2025.”
„Decesul ei, în circumstanțe atât de neașteptate și tragice, a lăsat comunitatea sportului mondial în stare de șoc și în doliu. Din partea IWGA și a întregii familii a Jocurilor Mondiale, transmitem cele mai sincere condoleanțe soțului ei, familiei sale, coechipierilor ei și tuturor celor care au avut privilegiul să o cunoască și să o iubească. Suntem alături de Asociația Slovacă de Tir cu Arcul și de comunitatea sportivă slovacă în acest moment de imensă durere”, a mai precizat organizația.