Șoferul care a provocat moartea celor doi polițiști din Sîngerei a fost reținut. Tragedia ar fi avut loc după ce bărbatul a adormit la volanul mașinii sale.
Un accident cumplit a avut loc în apropierea orașului Sîngerei din Republica Moldova, în urma căruia doi polițiști de 25 și 29 de ani și-au pierdut viața. Aceștia au fost loviți în plin de un șofer care, din primele informații, ar fi adormit în timp ce conducea, iar apoi a pierdut controlul volanului. Bărbatul a fost reținut în urma tragediei.
Cei doi polițiști din Sîngerei și-au pierdut viața în mod tragic, după ce au fost loviți în plin de un șofer în vârstă de 51 de ani. În urma accidentului, acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Autoritățile vor stabili în continuare dacă se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Din primele informații, se crede că bărbatul ar fi adormit în timp ce conducea și a pierdut controlul volanului.
„Conducătorul vehiculului care a provocat impactul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz, urmează a fi investigate toate circumstanțele. Preliminar, șoferul a adormit la volan, fapt care a condiționat accidentul. În acel moment, angajații își exercitau atribuțiile de serviciu, completând un proces verbal pe marginea unei contravenții comise în acea localitate. Alte detalii suplimentare vom oferi ulterior”, a declarat Daniella Misail-Nichitin, potrivit moldpres.md.
Cei doi agenți spulberați de șoferul de 51 de ani completau un proces verbal în momentul în care a avut loc tragedia. „În timpul impactului, polițiștii se aflau pe acostament. Urmare a acestui accident vom revizui procedurile interne astfel încât, în eventuale cazuri similare, impactul să fie mai mic pentru a reduce riscurile asociate unor accidente ce pot provoca traumatisme severe sau decese”, a mai spus Daniella Misail-Nichitin.
Cei doi polițiști au ajuns la spital cu multiple traumatisme
Chiriac Mihail, în vârstă de 29 de ani, și Dragan Nicolae, în vârstă de 25 de ani, sunt cei doi polițiști din Sîngerei care și-au pierdut viața în urma accidentului produs în timpul programului de lucru. Ei au fost transportați de urgență la spital, cu multiple traumatisme, însă în ciuda eforturilor depuse de medici nu au mai putut fi salvați. Aceștia se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu staționată regulamentar și cu semnalele luminoase conectate, în momentul impactului.
Familiile lor sunt devastate. Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că acestea vor primi ajutoare materiale din mijloacele financiare ale Fondului de Rezervă, în valoare de 2 milioane de lei, potrivit tv8.md.