Un incident neașteptat a avut loc marți dimineață, 23 iunie, în localitatea Chișcău din comuna bihoreană Pietroasa, unde o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost lovită în față de un capac al rețelei de gaz, proiectat de pe carosabil.
Potrivit informațiilor relatate de Gândul, care citează publicația locală Bihoreanul, totul s-a petrecut în curtea locuinței, în momentul în care un autoturism a trecut peste elementul de infrastructură nefixat corespunzător, provocând desprinderea acestuia.
Traian Mance, soțul victimei, a explicat contextul producerii accidentului: „Azi dimineață, soția mea se pregătea să plece de acasă. A ieșit din casă la mașină și a vrut să pună ceva în portbagaj, când pe stradă a trecut o altă mașină peste un capac de la rețeaua de gaz, care s-a desprins și a lovit-o în cap. Noroc că prima oară capacul a fost azvârlit în mașină și abia apoi a lovit-o în față. Nu a curs sânge, dar a durut-o și, pentru că durerile au continuat, a sunat la 112. A venit o mașină SMURD și a dus-o la spitalul din Beiuș. Mă gândesc ce se putea întâmpla dacă îi sărea direct în față capacul sau dacă era lovit copilul…”
În urma solicitării serviciului de urgență, femeia a fost transportată la spitalul din Beiuș, unde investigațiile medicale au relevat existența unei fisuri la nivelul osului feței. Pacienta a refuzat internarea, primind recomandări din partea cadrelor medicale să se prezinte din nou la unitatea spitalicească în cazul în care starea sa de sănătate se agravează.
Soțul victimei menționează că a sesizat Primăria din Pietroasa cu privire la această situație periculoasă. Oficialii locali au transmis că proiectul, demarat în 2024 pentru a introduce gazul în mai multe comune din sudul județului Bihor, nu este încă recepționat oficial, asigurând că vor fi dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor semnalate, localnicul susținând că și alte elemente ale rețelei au cedat sub greutatea autovehiculelor.