Cultivatorii din celebra zonă a Dăbuleniului au început să își diversifice producția pentru a răspunde cerințelor marilor rețele de magazine. Pe lângă tradiționala lubeniță, agricultorii mizează acum pe specialități precum pepenele cu miez galben sau cel fără sâmburi, produse care tind să devină vedetele sezonului în supermarketuri.
Eugen Cojocaru, un fermier din localitatea Călărași, județul Dolj, livrează mii de tone de produse către două lanțuri comerciale importante. Acesta a explicat, într-un interviu pentru Adevărul, că planificarea culturilor se face cu un an înainte, în directă colaborare cu retailerii. Din cele 50 de hectare dedicate pepenilor, cinci sunt ocupate de soiul cu miez galben, iar trei de varietatea fără semințe.
Specialitățile vin la pachet cu avantaje economice, dar și cu provocări tehnice. Producătorul primește un preț mai bun pentru aceste tipuri de pepeni, care sunt mai crocanți și mult mai dulci. „Cel cu miez galben este dulce rău. Are un brix foarte mare, peste pepenele normal, cred că are 3-4 puncte peste. Dacă cel normal ajunge la un 14-15, cel cu miez galben ajunge la 18”, a declarat Eugen Cojocaru pentru sursa citată.
Pe lângă cele 50 de hectare de pepeni, fermierul exploatează în total 300 de hectare, cultivatorul axându-se și pe cartofi sau alte legume precum varza, morcovul și ceapa. Acesta subliniază importanța contractelor sigure cu supermarketurile: „Când mergi la un market trebuie să știi ce faci. De patru ani nu mă mai doare capul, am contracte”. Livrările de pepeni se întind, în funcție de clauze, până în septembrie sau chiar spre începutul iernii.
În ciuda stabilității oferite de contracte, producătorul reclamă dificultăți economice majore. Costurile ridicate ale motorinei și concurența importurilor din Grecia trag prețurile în jos, acesta primind în prezent aproximativ 2,4 lei/kg pentru pepenele verde clasic. „Credeți-mă că vindem mai ieftin ca acum 4-5 ani. Pe noi ne aliniază cu Grecia, asta e prost”, spune agricultorul doljean.
Investițiile realizate la fermă, care includ trei depozite și o mașină de ambalat cartofii, au fost făcute exclusiv din resurse proprii sau credite bancare. Eugen Cojocaru a mărturisit că a ratat accesarea unor fonduri europene pentru un depozit performant din cauza birocrației legate de avizele de Mediu. „Tot ce am făcut aici sunt numai cu bani de la bancă. Toată munca mea din ultimii 10 ani aici este băgată”, a explicat acesta.
O altă problemă critică este lipsa forței de muncă. În perioadele de vârf, fermierul are nevoie de aproximativ 70 de zilieri, plătiți cu sume între 150 și 300 de lei pe zi, însă găsește tot mai greu oameni dispuși să muncească constant. Acesta a luat în calcul și aducerea muncitorilor din străinătate, însă experiențele altor colegi l-au făcut reticent.
„Cu speranța că o fi la anu’ mai bine ne rupem oasele și îmbătrânim muncind”, a concluzionat cu amărăciune Eugen Cojocaru, punctând faptul că fermierii români folosesc mai puține tratamente fitosanitare decât cei străini, în principal din cauza costurilor pe care nu și le permit.