Patru români au dat lovitura în Franța! Au furat cosmetice de un milion de euro dintr-un camion care venea spre țară

O grupare infracțională formată din patru cetățeni români a fost destructurată de autorități după ce a reușit să fure produse cosmetice de lux în valoare de aproape un milion de euro din Franța. Conform informațiilor publicate de Ziar Obiectiv, ancheta a scos la iveală un mod de operare bine organizat, bazat pe deturnarea transporturilor internaționale.

Cei patru suspecți au fost identificați în urma unor descinderi în județele Maramureș și Cluj. Unul dintre bărbați a fost arestat preventiv, doi se află în arest la domiciliu la cererea magistraților francezi, iar al patrulea este cercetat într-un alt dosar penal pe teritoriul României.

Jaful a avut loc în luna septembrie 2024, vizând un camion înmatriculat în România care staționa într-o parcare de pe o autostradă din Franța. Șoferul vehiculului care transporta cosmeticele a constatat lipsa unei cantități uriașe de marfă abia a doua zi după incident.

Produsele sustrase au fost recuperate ulterior pe teritoriul Italiei, în timp ce erau mutate dintr-un vehicul în altul. Ambele camioane implicate în descărcarea mărfii aparțineau aceleiași societăți de transport din țara noastră. Operațiunea de identificare a fost posibilă prin cooperarea polițiștilor români cu jandarmii francezi și ofițerii de legătură.

Tribunalul Judiciar din Rodez, care gestionează ancheta, a stabilit că inculpații s-au asociat special pentru a obține profituri ilegale prin fraude la transporturile de marfă. Prejudiciul calculat în acest caz se ridică la suma de 975.000 de euro.

Referitor la organizarea grupului, instanța a reținut că: „Din probatoriul administrat de Tribunalul Judiciar din Rodez a reieșit faptul că, patru inculpați, cetățeni români, au constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii unor importante sume de bani din deturnarea unor transporturi de mărfuri și însușirea în mod fraudulos a bunurilor aflate în acestea”.

Recuperarea întregii încărcături de lux a fost confirmată de către DIICOT, care a detaliat momentul depistării bunurilor în Italia.

„Ulterior, marfa sustrasă, în valoare de aproximativ 975.000 euro, a fost identificată pe teritoriul Italiei, în timp ce era transbordată, de doi dintre membrii grupului infracțional organizat, între două mijloace de transport, aparținând aceleași firme din România”, a precizat sursa citată, conform Ziar Obiectiv.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro