Tragedie în Brașov! Un tânăr de 28 de ani a murit după ce s-a prăbușit de la înălțime pe Calea București

O tragedie a avut loc sâmbătă după-amiază, 2 mai 2026, în municipiul Brașov, unde un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la înălțime. Incidentul a fost semnalat autorităților în zona unui imobil situat pe Calea București.

Conform informațiilor furnizate de Știrile Kanal D, echipele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut salva victima, în ciuda eforturilor depuse de medici.

„În această după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană se află în stare de inconștiență, după ce s-ar fi precipitat de la înălțime, incident petrecut în zona unui bloc situat pe Calea București, din municipiul Brașov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov și ai Serviciului Criminalistic, dar și personal medical de specialitate, care, în pofida manevrelor întreprinse, a declarat decesul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov.

După primele cercetări, anchetatorii au reușit să identifice persoana decedată. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 28 de ani, domiciliat în municipiul Brașov.

„Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat de 28 de ani, din municipiul Brașov. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, procedură obligatorie pentru stabilirea cauzei exacte a decesului”, au completat reprezentanții poliției.

În prezent, oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate condițiile și cauzele care au dus la producerea acestui eveniment nefericit. Nu au fost furnizate încă informații oficiale cu privire la motivul prăbușirii bărbatului.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro