Puiu Călinescu, actor emblematic al teatrului românesc de comedie, s-a afirmat în special prin activitatea sa la Teatrul „Constantin Tănase”, unde a evoluat neîntrerupt din 1948 până în ultima clipă a vieții. Născut pe 21 iunie 1920 în București, în cartierul Grivița, el a depășit dificultățile copilăriei și adolescenței pentru a deveni unul dintre cei mai apreciați creatori și interpreți ai teatrului de revistă din România.
Alexandru Călinescu, cunoscut sub numele de scenă Puiu Călinescu, a fost fiul actorului Jean Tomescu. Orfan de mamă încă din copilărie, a fost crescut pentru o perioadă de rudele mamei sale. Condițiile grele din adolescență l-au determinat să se întrețină singur, debutând în spectacole de tip revistă care animau cinematografele vremii.
În 1948, Puiu Călinescu a devenit membru al Teatrului „Constantin Tănase”, o instituție simbol pentru cultura românească. Aici a participat la premiere importante în anii ’50, alături de mari nume ale scenei românești. Spiritul său inovator și talentul comic i-au adus roluri memorabile în piese precum „Fără mănuși”, „Și Ilie face sport” sau „Nicuță… la Tănase”, spectacole în care a cucerit publicul prin naturalețe și umor.
Pe lângă interpretare, a fost și un creator prolific, semnând scenariile propriilor spectacole. Printre titlurile scrise de el se numără „Sonatul lunii” și „Bărbatul fatal”. Alături de compozitorul Petre Mihăescu și regizorul Bițu Fălticineanu, a format o echipă solidă care a definit teatrul de revistă românesc.
Talentul său s-a manifestat și în cinematografie, jucând roluri de referință în filme clasice precum „B.D. – Brigada Diverse” (unde a interpretat personajul Trandafir), „Nea Mărin Miliardar” sau „De-aș fi… Harap Alb”. De asemenea, a adus zâmbete publicului prin numeroase apariții la televizor.
Puiu Călinescu susținea cu tărie că râsul este esențial pentru viață și pentru a face față greutăților. Într-un interviu, mărturisea că a simțit dintotdeauna că menirea sa este să aducă bucurie și să destindă oamenii. „Pentru mine, râsul este o condiție a vieții. Cred că biata mama s-a gândit ca eu să fiu de „râsul lumii”. Există și oameni mai acri, mai închiși, mai mofluzi, iar eu îmi fac o datorie să îi fac să râdă… Eu cred că am să râd și pe lumea cealaltă, acolo, în Cosmos”, spunea actorul.
Chiar și în ultimele zile, pe patul de spital, și-a continuat misiunea, povestind bancuri celor care îl îngrijeau.
Aurel Storin, în cartea „Teatrul de Revistă «Constantin Tănase» 1919 – 2000”, îl descrie pe Puiu Călinescu ca pe un actor unic, cu un geniu comic remarcabil și o mobilitate facială și corporală extraordinară. „Dacă întâmplarea sau destinul sau cine-știe-cine l-ar fi dus la Hollywood la momentul oportun, multe dintre vedetele comice americane ar fi rămas, poate, în umbra lui. Avea o mobilitate a feței și a trupului de neînchipuit. Avea geniu comic. (…) Stagiuni la rând, repertoriul sălii din Calea Victoriei 174 cuprindea câte o premieră scrisă și interpretată de Puiu Călinescu. Se formase o echipă solidă, Puiu Călinescu – autor și interpret, Petre Mihăescu – compozitor, autorul unor cântece de binemeritat succes, și Bițu Fălticineanu – regizor, care mirosea întotdeauna unde se ascunde succesul. Puiu Călinescu era ca o planetă în jurul căreia asteroizii formau lumi astrale de revistă”, nota Storin, potrivit teatrultanase.ro.