Andreea Bălan și tenismenul Victor Cornea au făcut pasul cel mare, devenind oficial soț și soție după ce au semnat actele în fața ofițerului de stare civilă. Artista a împărtășit evenimentul cu fanii săi prin intermediul rețelelor de socializare, unde a postat imagini de la ceremonie, însoțite de un mesaj plin de entuziasm.
Conform informațiilor publicate de wowbiz.ro, cântăreața traversează o perioadă de liniște și echilibru alături de sportiv, după mai mulți ani de relație. Momentul cererii în căsătorie a fost descris de vedetă ca fiind extrem de natural, aducându-i împlinirea pe care o căuta de mult timp.
„Am spus cel mai frumos „DA”. Cununia civila a fost plina de emoții, zâmbete și momente care ne vor rămâne pentru totdeauna în suflet. Am trăit clipe sincere, cu inima deschisă, alături de cei dragi nouă, care ne-au fost aproape și au făcut totul și mai special. A fost începutul unei noi etape, trăit cu iubire, recunoștință și împlinire. Vă las aici refrenul melodiei „Nopți albe”, o melodie noua care spune povestea noastră și care se va lansa pe 10 mai, chiar în ziua nunții, zi pe care o asteptam cu nerabdare.”, a transmis Andreea Bălan pe conturile sale oficiale.
Pregătirile pentru marea petrecere care va avea loc în luna mai sunt în plină desfășurare, iar Andreea Bălan a dezvăluit că va purta mai multe ținute în ziua nunții. Aceasta a optat pentru creații ale unor designeri autohtoni, adaptate fiecărui moment important al evenimentului.
„O să am trei rochii de mireasă, de la 3 designeri diferiți, români. Am o rochie la ceremonie, o rochie la vals și o rochie la tort. Una de prințesă, una sirenă și una mai sexi. Toate drie o să fie albe. O să fie mulate, o să fie sexy, o să fie drăguțe, o să fie din materiale frumoase, confortabile, să nu mă doară piciorele, de aceea, o să am tocuri micuțe. Victor va purta un costum de la un designer român. El e înalt și frumos, are 1,96, îi stă totul foarte bine pe el.”, a declarat artista în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu”.