Cornel Dinu REACȚIONEAZĂ dur după ce noul stadion Dinamo a primit numele lui…

Decizia Ministerului Afacerilor Interne de a atribui numele lui Mircea Lucescu viitoarei arene din Ștefan cel Mare a stârnit reacții contrastante în rândul legendelor clubului Dinamo. Cornel Dinu, o figură emblematică pentru istoria „câinilor roșii”, și-a exprimat public dezacordul față de această hotărâre, la scurt timp după ce autoritățile au oficializat măsura.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a argumentat că alegerea numelui reprezintă un omagiu adus unei personalități care a marcat fotbalul global. „Am decis ca viitorul stadion al Clubului Sportiv Dinamo București să poarte numele «Mircea Lucescu» Prin această decizie celebrăm nu doar un antrenor, ci o instituție a fotbalului românesc, european și mondial – pe Mircea Lucescu”, a declarat oficialul, conform informațiilor publicate de wowbiz.ro.

De asemenea, reprezentanții MAI au transmis printr-un comunicat că această inițiativă este o formă de recunoștință pentru excelență. ”Astăzi, prin denumirea Arenei C.S. Dinamo București cu numele său, îi aducem nu doar un omagiu, ci și recunoștința pentru o viață dedicată excelenței, având încrederea că numele său va inspira fiecare sportiv, atât al clubului Dinamo, cât și de pretutindeni, care va păși în viitoarea Arenă Mircea Lucescu. Respect pentru Mircea Lucescu”, a fost mesajul instituției.

În replică, Cornel Dinu critică viziunea actuală a ministerului și propune o abordare diferită, care să conserve identitatea istorică a stadionului. „Procurorul” consideră că arena ar trebui să își păstreze denumirea actuală, iar marii jucători să fie onorați prin denumirea sectoarelor tribunelor.

„Nu pot să comentez asta. Actualul Minister de Interne este departe de cunoașterea adevăratului palmares al clubului Dinamo. Convingerea mea este că noul stadion ar trebui să păstreze numele de Dinamo. Eventual, dacă se consideră că au existat niște jucători care au scris istorie la Dinamo și care au un parcurs prin care să se identifice cu acest club, poate că tribunele și peluzele ar trebui să capete numele acestora”, a explicat Cornel Dinu pentru digisport.ro, citat de gsp.ro.

Fostul căpitan al dinamoviștilor a subliniat legătura sa unică cu entitatea din Ștefan cel Mare: „Eu am o satisfacție deosebită, sunt poate singurul din lume care a ocupat toate pozițiile posibile în club. Jucător, antrenor, președinte, decenii la rând. Dinamo este o entitate care nu trebuie să dispară. Clubul are un palmares recunoscut în lume, stadionul este central”.

Disputa simbolică dintre cei doi foști mari internaționali are rădăcini vechi. Liță Dumitru a rememorat anul trecut, în cadrul podcastului realizat de Costin Ștucan, natura relației dintre aceștia: ”Eu cred ca din cauza adversității în ceea ce privește poziția in club a fiecăruia. Mircea a plecat, iar Cornel a intrat in istoria lui Dinamo ca un tip devotat numai pentru Dinamo”. Totuși, conform impresarului Giovanni Becali, relațiile s-au mai relaxat în ultimii ani, Lucescu vizitându-l pe Dinu în momentele dificile de sănătate ale acestuia.

Ambii performeri au lăsat urme adânci în palmaresul clubului alb-roșu. Atât Lucescu, cât și Dinu au fost piese de bază în echipa națională a României la Mondialul din 1970 și au cucerit numeroase trofee cu Dinamo, atât din postura de fotbaliști, cât și de pe banca tehnică. Lucescu are în palmares 7 titluri de campion ca jucător și unul ca antrenor în Ștefan cel Mare, în timp ce Dinu a strâns 6 titluri pe gazon și alte două din postura de tehnician.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro