Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat o creștere progresivă a temperaturilor în următoarele zece zile, însă aceasta va fi însoțită de fenomene atmosferice instabile și furtuni frecvente, în special în zonele montane și în regiunile recent afectate de inundații. Vremea va deveni călduroasă în majoritatea regiunilor, cu disconfort termic accentuat, iar autoritățile au emis și o atenționare meteorologică pentru județele Harghita și Covasna, unde precipitațiile pot complica procesul de refacere după viiturile recente.
Potrivit ANM, maximele termice vor urca gradual în următoarele zile, pornind de la 32-33 de grade în sudul Banatului și aproximativ 29 de grade în București la începutul săptămânii, până la valori de 34-35 de grade în mijlocul intervalului prognozat. Capitala ar putea atinge chiar 33 de grade. Această combinație între căldură și umiditate va genera un disconfort termic semnificativ, cu valori ce pot depăși 80 de unități.
„Însă, căldura vine la pachet și cu posibilitatea manifestărilor convective, manifestări caracterizate prin fenomene de instabilitate atmosferică, care pot deveni cu adevărat accentuate”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, într-un interviu acordat Digi 24.
ANM a emis o atenționare valabilă pentru ziua de duminică, care include județele Harghita și Covasna, regiuni grav afectate recent de inundații. Directorul ANM a subliniat că orice precipitații în aceste zone „vor putea să îngreuneze refacerea zonei din perspectiva retragerii apelor”.
Se estimează averse în Carpații Orientali, estul Munților Meridionali, Apuseni, Maramureș, estul Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și nordul Munteniei, cu acumulări între 15 și 25 litri pe metru pătrat, iar local cantitățile pot ajunge la 30-40 litri pe metru pătrat. Vântul se va intensifica, cu rafale ce pot atinge 50-70 km/h, fiind posibile vijelii și grindină.
Temperaturile vor crește treptat în prima săptămână, vremea devenind călduroasă, cu maxime medii între 29 și 34 de grade și minime între 12 și 18 grade. Între 9 și 12 iunie, temperaturile vor scădea, pentru ca apoi să crească ușor. În a doua săptămână, maximele diurne medii vor varia între 24 și 30 de grade, iar minimele între 12 și 17 grade. În perioada 10-12 iunie vor fi averse locale și temporare, iar în restul intervalului instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii restrânse, mai ales după-amiaza.
Valorile termice vor oscila ușor în prima săptămână, situându-se peste normele climatologice pentru această perioadă. Maximele medii vor fi între 28 și 32 de grade, iar minimele între 12 și 18 grade. Pe 9 iunie se va înregistra o răcire accentuată, urmată de o creștere treptată a temperaturilor. În a doua săptămână, maximele vor varia între 22 și 28 de grade, iar minimele între 10 și 15 grade. Temporar vor apărea averse, cu probabilitate mai mare între 9 și 12 iunie.
Temperaturile vor avea oscilații ușoare în prima săptămână, cu o tendință de creștere, depășind valorile normale pentru această perioadă. Maximele medii vor fi între 26 și 32 de grade, iar minimele între 10 și 15 grade. Între 9 și 11 iunie, temperaturile vor scădea spre valori apropiate de normal, urmând să crească din nou ulterior. Aversele vor fi prezente pe tot parcursul intervalului, cu probabilitate mai mare în perioada 9-12 iunie.
Vremea se va încălzi în prima săptămână, devenind călduroasă, local chiar caniculară în intervalul 5-8 iunie. Maximele medii vor fi între 29 și 36 de grade, iar minimele între 14 și 18 grade. Între 9 și 11 iunie, temperaturile vor scădea, după care vor crește din nou, cu maxime între 26 și 32 de grade și minime între 12 și 16 grade. Probabilitatea pentru averse va crește în a doua săptămână.
În perioada 2-9 iunie, temperaturile vor crește progresiv, caracterizând o vreme caldă, local călduroasă după-amiaza. Maximele medii vor fi între 28 și 34 de grade, iar minimele între 12 și 19 grade. Între 9 și 11 iunie, valorile termice vor scădea, devenind normale pentru a doua decadă a lunii iunie, apoi vor crește ușor. Maximele medii vor ajunge între 24 și 30 de grade, iar minimele între 10 și 15 grade. Pe 4 iunie vor fi averse și descărcări electrice locale, iar în a doua săptămână probabilitatea pentru ploi va crește.
Temperaturile vor fi relativ constante în primele trei zile, apoi vor crește treptat până pe 8 iunie, cu maxime între 26 și 32 de grade și minime între 12 și 16 grade. Pe 9 iunie va urma o scădere accentuată, urmată de o creștere ușoară începând cu 12 iunie. Maximele medii vor fi între 22 și 28 de grade, iar minimele între 10 și 15 grade. Vor fi perioade cu averse, cu probabilitate mai ridicată pe 4 iunie și în intervalul 9-12 iunie.
Temperaturile vor avea oscilații reduse în prima săptămână, situându-se peste normele climatologice specifice începutului de iunie. Maximele medii vor fi între 28 și 30 de grade, iar minimele între 16 și 18 grade. Între 9 și 11 iunie, valorile termice vor scădea ușor, apoi vor crește din nou. Pentru a doua săptămână, maximele vor fi între 25 și 28 de grade, iar minimele în jur de 15 grade. Probabilitatea pentru ploi este redusă, cu excepția intervalului 10-13 iunie, când vor fi averse locale.
În prima săptămână, temperaturile vor crește, vremea devenind călduroasă, izolat caniculară, cu maxime medii între 30 și 35 de grade și minime între 13 și 18 grade. În a doua săptămână, valorile termice vor scădea temporar în zilele de 9 și 10 iunie, apoi vor crește ușor. Maximele vor varia între 25 și 31 de grade, iar minimele între 13 și 16 grade. Probabilitatea pentru averse va crește în special în perioada 10-13 iunie.
Vremea va intra într-un proces de încălzire în prima săptămână, cu temperaturi medii diurne cuprinse între 17 și 22 de grade și minime între 6 și 14 grade. În perioada 9-11 iunie, valorile termice vor scădea, după care vor crește din nou, cu maxime între 14 și 18 grade și minime între 4 și 11 grade. Vor fi averse locale și temporare în intervalul 2-8 iunie, iar în a doua săptămână pe arii mai extinse.
Sursa – ziarobiectiv