Accident pe DN3. O tânără de 19 ani grav rănită după ce mașina a luat foc după ce a intrat într-un copac!

Un accident rutier grav a avut loc pe DN3, în localitatea Deleni, județul Constanța, unde o tânără de 19 ani a fost rănită grav după ce autoturismul pe care îl conducea a ieșit de pe carosabil și a lovit un copac. Impactul a provocat un incendiu care a distrus complet mașina și a cuprins și vegetația uscată din apropiere.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” Constanța, flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați de vegetație uscată. La locul accidentului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța.

Victima, transportată în stare gravă la spital

Reprezentanții ISU „Dobrogea” au precizat că tânăra a suferit multiple traumatisme și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța cu ambulanța SMURD C. „Incendiul a fost lichidat. Autoturismul a ars în totalitate, iar focul s-a extins pe aproximativ 100 de metri pătrați de vegetație uscată”, au transmis aceștia.

Conform datelor furnizate de SAJ Constanța, tânăra a suferit un traumatism cranio-facial, leziuni la nivelul bazinului și traumatisme la membrele superioare. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro